Transporturile rutiere internaționale de bunuri pe teritoriul național, sub monitorizarea RO e-Transport

Transporturile rutiere internaționale de bunuri pe teritoriul național, sub monitorizarea RO e-Transport – o analiză semnată de Florin Neagoe – manager PwC, Elena Zaharia – senior consultant PwC și Rareș Stănescu – director Pwc.

Transportul internațional rutier de bunuri a fost inclus în sfera de aplicare a obligațiilor în materie de RO e-Transport prin Ordonanța de Urgență nr. 115/2023. Sunt vizate de această extindere a obligațiilor atât operațiunile vamale de import – export, cât și deplasările intracomunitare (achiziții, respectiv livrări intracomunitare).

Astfel, operatorii economici trebuie să se conformeze, pe de-o parte, cu obligațiile în materie de e-Transport existente în ceea ce privește transportul pe teritoriul național al bunurilor cu risc fiscal ridicat, iar pe de altă parte, cu noile obligații ce vizează transportul internațional rutier de bunuri. 

Obligațiile în domeniul RO e-Transport au avut ca scop inițial monitorizarea transporturilor rutiere pe teritoriul național a bunurilor cu risc fiscal ridicat prevăzute de Ordinul ANAF nr. 802/2022. ANAF vizează – printr-un proiect de Ordin – să extindă această listă a bunurilor cu risc fiscal ridicat, așa cum am menționat și într-un articol anterior.  

În altă ordine de idei, obligația obținerii codului UIT intervine și pentru transportul internațional rutier de bunuri revine următorilor operatori economici:

  • destinatarului înscris în declarația vamală de import, respectiv expeditorului înscris în declarația vamală de export, în cazul bunurilor care fac obiectul operațiunilor de import sau export, după caz;
  • beneficiarului din România, în cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri;
  • furnizorului din România, în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri;
  • depozitarului, în cazul bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit, atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României spre depozitare sau pentru formarea unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri, cât și pentru bunurile încărcate după depozitare sau după formarea unui nou transport pe teritoriul național din una sau mai multe partide de bunuri. 

Legislația adoptată recent în materie de RO e-Transport privind transportul internațional rutier de bunuri nu limitează în prezent aplicabilitatea acestor obligații la anumite categorii de bunuri și nici nu condiționează masa mijloacelor de transport a bunurilor ori valoarea sau greutatea acestora, așa cum este în prezent cazul bunurilor cu risc fiscal ridicat. În acest sens, există posibilitatea ca autoritățile fiscale să adopte în viitorul apropiat prevederi legislative care să detalieze și aceste aspecte. 

Nu în ultimul rand, o altă modificare importantă adusă de Ordonanță de Urgență nr. 115/2023 vizează obligația transportatorilor de a echipa vehiculul de transport cu dispozitive de tip terminal de telecomunicații. În acest sens, conducătorul mijlocului de transport are obligația să pornească dispozitivul de poziționare înainte de începerea transportului pe teritoriul național și să îl țină în funcțiune până la locul de livrare declarat pe teritoriul național sau după părăsirea teritoriului național.

Neconformarea cu noile obligații privind RO e-transport pentru transportul rutier internațional de bunuri atrage aplicarea unor amenzi de pana la 100.000 lei, precum și confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate. Sancțiunile aferente nerespectării noilor obligații privind transportul internațional rutier de bunuri se vor aplica de la 1 iulie 2024.

Operatorii economici supuși noilor reglementări eTransport au nevoie de resurse interne suplimentare pentru automatizarea procesului sau pot folosi soluții existente. PwC România a dezvoltat soluția e-Transport, o platformă preconfigurată care automatizează procesele necesare raportării în sistemul Ro e-Transport și care facilitează conformarea cu obligațiile legale mult mai rapid, mai simplu și mai puțin costisitor. Fiind integrată cu soluțiile de business ale companiilor și direct conectată la sistemul informatic al ANAF, soluția e-Transport colectează, validează și agregă datele din sistemele utilizatorilor și ale partenerilor lor de afaceri cu scopul de a genera codul UIT și managementul acestuia. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.