ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

UNSAR: 1 biciclist își pierde viața la fiecare 2 zile pe șoselele din România

Data:

Un biciclist își pierde viața la fiecare 2 zile pe șoselele din România, conform Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).

Imagine: Jean-Mihai Pîlșu

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Bicicliștii reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii de participanți la trafic, din cauza expunerii directe la factorii de mediu, a lipsei protecției la impact și a stabilității reduse a acestui tip de vehicule. Toate aceste aspecte determină o gravitate sporită a consecințelor unui eventual accident.

Peste 600 de accidente cu bicicliști, soldate cu decesul a 163 de persoane, rănirea gravă a 441 şi rănirea uşoară a altor 22 s-au produs, în anul 2022, potrivit datelor Poliției Române.

De asemenea, anul trecut s-au înregistrat peste 3.500 de accidente uşoare cu bicicliști, cu sau fără vinovăția conducătorilor vehiculelor, din care a rezultat rănirea uşoară a 3.586 de persoane. 

„Acestea nu sunt simple statistici – ele înseamnă vieți pierdute, familii destrămate și un viitor întrerupt mult prea devreme. Este, deci, cu atât mai important să fim cât mai atenți în trafic, dar și să apelăm la soluții adecvate de protecție, precum polițele de asigurare”, a declarat Alexandru Ciuncan, președinte & director general al UNSAR.

Dacă accesul la mobilitate urbană are un preț atașat, atunci cu siguranță acela nu poate fi plătit dând la schimb vieți omenești. Astfel, pentru că ne dorim o lume fără accidente rutiere și mai ales o țară fără victime pe șosele, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare a pus bazele Coaliției pentru Siguranță Rutieră. Cu această ocazie, reluăm invitația de a se alătura acestui demers comun adresată tuturor instituțiilor și organizațiilor care își doresc un viitor mai sigur.

„Coaliția este un proiect de țară care aduce laolaltă organizații diverse, companii și autorități, cu un singur scop: creșterea nivelului de siguranță pe șoselele din România și reducerea numărului de victime ale accidentelor auto”, a precizat Claudiu Sofron, specialist Asigurări Auto în cadrul UNSAR.

Instituțiile, organizațiile sau persoanele fizice care își doresc să contribuie la crearea unui viitor mai sigur pe șosele sunt invitate să se alăture acestei inițiative, completând formularul dedicat de pe site-ul Coaliției, www.pentrusigurantarutiera.ro.  

Despre UNSAR

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de aproximativ 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei românești, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asiguratorii din România Membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de circa 1.8 miliarde EUR pe an, ceea ce înseamnă 5 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

DroneFlight România – parteneriat cu Autel Robotics

DroneFlight România devine partener oficial și dealer autorizat Autel...

Sondaj Genesis Property: 55% dintre angajați se simt obosiți

Aproape 55% dintre angajați se simt obosiți sau suprasolicitați...

Hankook, alături de Ballon d’Or pentru a treia oară consecutiv

Producătorul de anvelope premium Hankook este pentru a treia...

Toyota lansează autobuzul cu hidrogen Sora

Sora de a doua generație se află pe platforma...

SNAP: Criminalitatea din transportul de mărfuri evoluează

Criminalitatea din transportul de mărfuri evoluează: grupările infracționale parcurg...

Piața muncii, la 9 luni: 160.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro

Primele 9 luni ale anului au adus 160.000 de...

Romanian Security Fair 2026 a luat startul în forță la ROMEXPO

Romanian Security Fair 2026 a început pe 14 octombrie,...

Colliers: Piața industrială și logistică încetinește cu 30%, în 2026

Piața industrială și logistică din România a încetinit, în...