Vola Help, asistență pentru drepturile pasagerilor

Vola HelpVola.ro a luat decizia de a crea o linie de asistență disponibilă non-stop pe portalul său, în contextul evenimentelor recente, aceasta fiind destinată pasagerilor companiilor aeriene și situațiilor de urgență pe care aceștia le întâmpina pe aeroporturi.

Vola Help își propune să acorde asistență în ceea ce privește drepturile pasagerilor tuturor companiilor aeriene, indiferent că au achiziționat biletul de avion prin Vola.ro sau nu.

“Se spune că informația este cel mai de preț bun, însă adevărul este că sunt încă multe situații în care pasagerii care călătoresc cu avionul nu sunt bine informați sau nu au acces la toate detaliile. De aceea vrem să oferim acest instrument de informare complet gratuit oricărei persoane care întâmpina o problemă în călătoria sa cu avionul, indiferent că este client Vola sau nu. Pentru moment vom oferi aceste informații prin intermediului chat-ului online Vola.ro, urmând ca, în timp și în funcție de feedback-ul pasagerilor care vor apela la Vola Help, să dezvoltăm și mai mult acest serviciu.” a declarat Daniel Truică, CEO Vola.ro.

Conform US Department of Transportation citat de Economist.com, peste jumătate de milion de pasageri din SUA au rămas la poarta de îmbarcare deși aveau un bilet valid și, dintre aceștia, în jur de 50.000 de pasageri au fost debarcați involuntar. Prin această linie de asistență, Vola.ro își propune să ofere îndrumările necesare pasagerilor aflați în situația de a fi debarcați sau de a li se refuza îmbarcarea pe zbor.

Asistență pentru drepturile pasagerilor pe Vola.ro

Pentru a beneficia de îndrumare, călătorii trebuie să scrie pe Vola.ro în secțiunea ”Chat cu un operator Call Center” și un reprezentant Vola.ro le va oferi un răspuns în cel mai scurt timp posibil. Asistența Vola Help este disponibilă non stop, pe pagina principală Vola.ro.

Care sunt situațiile în care pasagerii pot scrie la Vola Help?

Pasagerii pot contacta Vola Help în orice situație în care au suspiciunea că nu le sunt respectate drepturile în raport cu călătoria cu avionul pe care au achiziționat-o. De exemplu, pot scrie la Vola Help în situația în care compania aeriană a realizat o supra – rezervare a locurilor și nu dorește îmbarcarea pasagerului, în situația în care zborul a fost anulat sau amânat, dacă pasagerul a avut un zbor în conexiune și a pierdut a doua conexiune, etc.

Rolul Vola Help nu va fi de a soluționa problemele semnalate ci de a informa corect și complet pasagerii și de a-i îndruma spre companiile abilitate pentru rezolvarea problemei.

Despre Vola.ro

Vola.ro este cea mai mare agenție online de turism din România, având, încă de la înființare, o dinamică explozivă, atât ca cifră de afaceri, cât și ca număr de angajați și clienți. Vola.ro deservește persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: bilete de avion de linie și low-cost, rezervări hoteluri, city break-uri, vacanțe, asigurări medicale de călătorie și servicii de rent-a-car.  

De asemenea, Vola.ro este prima companie din România care a fost clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrală. În 2015, Vola România a avut o cifră de afaceri de aproximativ 42,47 milioane de euro, înregistrând o creștere de 54% față de 2014, iar la nivel de grup, cifra de afaceri a fost de 63,25 milioane de euro.

În 2015 Vola.ro a primit o investiție de 5 milioane de euro din partea 3TS Capital Partners, același fond care a mai investit în România în Elefant.ro, InternetCorp, Zoot și Vector Watch.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.