Dosarul Mineriada: Iohanis, chemat să dea aviz pentru cercetarea lui Roman, Voican Voiculescu şi Stănculescu. Urmează Dobre

Procurorul general Tiberiu Nițu îi cere președintelui Klaus Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Petre Roman, Victor Atanasie Stănculescu și Gelu Voican Voiculescu, acuzaţi de infracțiuni contra umanității în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, perioadă în care aceștia erau miniștri.

UPDATE: Fostul ministru al Transporturilor, Gheorghe Dobre, a fost chemat astăzi la Parchetul General, pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de suspect.

Şeful Parchetului General va cere şi pentru el de la preşedintele Iohannis  aviz de începe a urmăririi penale.

“Facem precizarea că, deși faptele ce formează obiectul prezentei cauze au fost comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, act normativ ce stabilește procedura de urmat în cazul atragerii răspunderii ministeriale (norme de procedură de strictă și imediată aplicare), procedura de sesizare a președintelui României pentru a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului este aplicabilă și în cauza de față”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Noi audieri 

“În perioada următoare, vor fi audiate persoanele față de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității prev. de 439 lit. a, g și j din Codul penal și care la data evenimentelor dețineau funcții de conducere la nivelul structurilor civile și militare ale statului, precum și în cadrul unor unități economice”, anunță Parchetul General.

Până în prezent, în acest dosar au fost puși sub acuzare fostul președinte Ion Iliescu, fostul director SRI Virgil Măgureanu, amiralul în rezervă Emil “Cico” Dumitrescu și Cazimir Ionescu, ieri fiind chemat la Parchet şi fostul ministru al Apărării, Victor Athanasie Stănculescu, pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect.

Astăzi a venit rândul lui Miron Cozma să fie chemat la Parchet, fiind fie pus şi el sub acuzare, pentru că a adus minerii “să facă ordine în Bucureşti”.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.