FlixBus susține Greva Mondială pentru Climă

Între 20 și 27 septembrie vor avea loc, la nivel mondial, proteste față de lipsa de acțiune a autorităților privind protejarea mediului. FlixBus sprijină mișcarea Global Climate Strike și consideră că avem o responsabilitate colectivă de a lua măsuri menite să diminueze impactul asupra mediului înconjurător. În următoarea perioadă se vor desfășura astfel de evenimente în cele mai mari orașe din Europa.

Compania care operează cea mai mare rețea de autocare interurbane din Europa își va răsplăti călătorii care participă la astfel de evenimente cu un voucher care va acoperi 100% următoarea lor călătorie cu FlixBus.

La nivel global, toți angajații FlixBus vor putea lua parte la proteste în timpul programului de lucru.

„În urmă cu 6 ani, când am lansat compania, am vrut să oferim posibilitatea de a călători cât mai multor persoane, fără a-și face griji în privința amprentei de carbon pe care o are călătoria lor”, a explicat André Schwämmlein, fondator și CEO FlixBus.

„Avem nevoie de mai multe opțiuni de călătorii care să respecte mediul înconjurător, nu de mai multe zboruri ieftine și autoturisme personale pe jumătate goale care să aglomereze șoselele. Cu FlixBus, FlixTrain și FlixCharter ne alăturăm unei adevărate revoluții a călătoriilor sustenabile. Mișcarea Global Climate Strike a pornit din inițiativa unei adolescente din Suedia, Greta Thunberg. Dorim să ne încurajăm atât clienții, cât și colegii să participe la aceste evenimente importante și să ceară acțiuni concrete pentru protejarea mediului”, a adăugat el.

Cum funcționează campania de sprijinire a mișcării Global Climate Strike:

1. Dacă plănuiești o călătorie către destinațiile FlixBus unde au loc proteste pentru climă în perioada 19-20 septembrie sau 26-27 septembrie, asigură-te că selectezi compensarea emisiilor de CO2 de pe durata călătoriei!

2. Participă la protestul pentru climă din orașul în care ai călătorit și fă un selfie!

3. Trimite un email pe adresa climatestrike@flixbus.com cu selfie-ul și o imagine a biletului tău de autocar până la data de 06.10.2019.

4. După ce procesăm cererea ta, vei primi un voucher pentru o călătorie 100% gratuită cu FlixBus.

5. Răscumpără voucherul înainte de 31.10.2019.

6. Călătorește în perioada 05.11.2010-05.12.2019

Pentru a găsi lista completă a orașelor în care au loc proteste pentru climă accesează www.globalclimatestrike.net. Pentru a cumpăra biletul de autocar accesează www.flixbus.ro sau folosește aplicația FlixBus.

Viziunea FlixBus: Neutralitate climatică până în 2030

FlixBus sprijină deja o serie de inițiative verzi, precum compensarea emisiilor de carbon pentru călătoriile cu autocarul, în 2018 a lansat primele autocare electrice pe distanțe lungi din lume, iar în 2019 a anunțat planuri pentru introducerea primelor autocare pe distanțe lungi alimentate pe bază de celule de combustibil.

În plus, autocarele verzi FlixBus sunt deja foarte eficiente din punct de vedere al consumului. Mai mult, în unele țări acestea poluează chiar mai puțin decât trenurile. Pe lângă toate aceste măsuri, furnizorul de servicii de mobilitate a anunțat recent că a adoptat o viziune strategică cu impact neutru asupra climei, care își propune să atingă 100% neutralitate din punct de vedere al emisiilor de CO2. Până cel târziu în anul 2030, compania își propune ca toate călătoriile cu autocarul și cu trenul, cât și toate procesele care vizează business-ul companiei, să fie neutre din punct al emisiilor de carbon.

FlixBus și planul de acțiune pentru climă:

• Asigurare unei flote moderne cu un consum eficient de combustibil;

• Investiții în tehnologii care sprijină neutralitatea climatică precum autocarele electrice, tehnologia pe bază de celule de combustibil (hidrogen) și autocare alimentate cu biogaz;

• Crearea și implementarea unui model echitabil de compensare a emisiilor de CO2;

• Management al business-ului bazat pe principiile sustenabilității, politică internă de călătorii care sprijină mediul înconjurător.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.