Comisia de etică a Alianţei România Dreapta (ARD) a finalizat verificarea candidaţilor, însă soarta celor 36 care au primit aviz negativ se află în mâna copresedintilor ARD, anunţă, joi, Monica Macovei. Printre respinşi se numără Cristian Poteraş (PDL), fostul primar al Sectorului 6, care are dosar pentru retrocedarea unor terenuri, Cristian Rădulescu, deputat PDL, care nu poate justifica 120.000 de euro din avere, iar ANI a cerut confiscarea lor, precum şi William Brânză, deputat PDL de diaspora. Deciziile au fost luate prin vot majoritar.
Monica Macovei a dat vot negativ pentru alte 58 de candidaturi, dar aceştia au primit aviz favorabil, astfel că a acceptat deciziile, cu argumentul că „opiniile diferite şi votul majoritar fac parte din democraţie”.
Cu toate acestea, unii dintre copreşedinţii ARD (fără să precizeze care) au declarat public că tot îi vor susţine pe candidaţii cu vot negativ, lucru care a enervat-o pe Macovei şi le-a transmis listele cu „respinşii”, să decidă singuri asupra lor.
În aceste condiţii, dacă această comisie nu are nicio putere, nu înţelegem de ce a mai fost înfiinţată. În orice caz, încercarea este lăudabilă.
Redăm integral comunicatul de presă al Monicăi Macovei:
„1. Comisia de etică a Alianţei România Dreapta (ARD) a finalizat verificarea celor 502 candidaturi transmise până pe 24 octombrie 2012, care aveau documentele complete. În urma evaluării, Comisia a deciz prin vot să acorde aviz negativ pentru 36 de candidaturi, câteva dintre acestea fiind între timp înlocuite. Comisia de etică a analizat şi 4 contestaţii.
2. În şedinţa de miercuri, 24 octombrie 2012, Comisia de etică a decis prin vot să transmită copreşedinţilor Alianţei, spre soluţionare, contestaţiile depuse în ultimele zile, pentru că:
(a) unii dintre copresedintii ARD au avut intervenţii publice prin care au anunţat că:
• analizează contestaţii ale candidaţilor cu aviz negativ din partea Comisiei de etică
• au decis să îşi asume deja candidaturile unora dintre aceştia
(b) unii dintre candidaţii cu aviz negativ au susţinut public, în mod eronat, că au primit aviz favorabil.
În aceste condiţii, conducerea Alianţei trebuie să preia toate contestaţiile şi să îşi asume răspunderea pentru deciziile luate.
Decizia finală privind candidatura celor care au primit aviz negativ din partea Comisiei şi componenta listei finale a candidaţilor este răspunderea partidelor din Alianţa.
3. Comisia de etică a decis să nu mai primească noi dosare de candidatura începând de astăzi, 25 octombrie 2012. Orice schimbare a candidaţilor este responsabilitatea exclusivă a copresedintilor Alianţei.
4. Evaluarea candidaturilor s-a făcut pe baza informaţiilor transmise de candidaţi şi prin verificări riguroase la Registrul Comerţului, pe site-urile oficiale de licitaţii şi ale instituţiilor publice care au contracte, pe baza comunicărilor oficiale şi documentelor aflate pe paginile de internet ale Agenţiei de Integritate, ale parchetelor şi în baza de date a Portalului instanţelor de judecată. Am folosit şi informaţii din presă coroborate cu informaţii de la instituţiile publice.
5. Deciziile în Comisie s-au luat prin vot majoritar, preşedintele neavând drept de veto. Pentru toţi candidaţii cu aviz negativ preşedintele Comisiei de etică, Monica Macovei, a votat împotriva candidaturilor. Monica Macovei a dat vot negativ pentru alte 58 de candidaturi, dar care au primit aviz favorabil prin vot majoritar. Opiniile diferite şi votul majoritar fac parte din democraţie.
6. Pe baza analizei candidaturilor şi prin vot, Comisia de etică a dat aviz negativ pentru următorii 36 de candidaţi:
1. Pandele Andi Sorin – Argeş
2. Cocaină Mihai – Argeş
3. Rusu Mihai – Bacău
4. Burcă Eugen – Bacău
5. Târle Radu – Bihor
6. Ghilea Gavrilă – Bihor
7. Iacob – Strugaru Stelica – Botoşani
8. Rebenciuc Neculai – Botoşani
9. Puchianu Ioan – Dumitru – Braşov
10. Rădulescu Cristian – Bucureşti
11. Simion Florin – Bucureşti
12. Budulan Pompiliu – Bucureşti
13. Poteraş Cristian – Bucureşti
14. Negrilă Corina Daniela – Bucureşti
15. Anghel Nicolae – Constantă
16. Gheorghe Florin – Constantă
17. Brânză William – Diaspora
18. Badea Viorel – Diaspora
19. Stoica Ştefan Bucur -Dolj
20. Pasculescu Veta – Dolj
21. Ardeleanu Valeriu – Galaţi
22. Resmerita Dorulet – Galaţi
23. Ciumacenco Nicuşor – Galaţi
24. Cazacu Marinica – Ialomiţa
25. Munteanu Mircia – Hunedoara
26. Brânduşe Aurică – Hunedoara
27. Movila Petru – Iaşi
28. Cabalau Maria – Iaşi
29. Rusu Leonard – Iaşi
30. Surdu Gabriel – Iaşi
31. Bogaciu Ion – Ilfov
32. Militaru Lucian – Teleorman
33. Barbu Costel – Teleorman
34. Radu Anisoara – Tulcea
35. Oprescu Ion – Vâlcea
36. Iacob Alexandru – Vaslui
Comisia de etică a fost formată din: Monica Macovei – preşedinte, Theodor Stolojan – PDL, Despina Munteanu – Forţa Civică, Mihaela Vasilatii – PNŢCD, Ioan Greceanu- Noua Republică”.
Magda SEVERIN