CNR: Există licenţe invalide eliberate de ARR

Confederaţia Naţională Rutieră (CNR) îi atenţionează pe transportatori asupra unor licenţe de transport şi a copiilor conforme aferente ce au fost eliberate cu “vicii de formă” de către Autoritatea Rutieră Română (ARR), până în anul 2012, astfel că riscă să fie sancţionaţi cu amenzi foarte mari.

“Din informarea primită de la un transportator (SC Bullet’s SRL din Timişoara, a fost amendat cu 4.601 euro în Spania), există o problemă serioasă privitoare la forma unor licenţe de transport şi a copiilor conforme aferente (înscrisuri invalide, legislaţie invocată abrogată), eliberate de ARR până în 2012. Din materialele studiate reiese că Reg. CE 1072/2009 prevede ca dată limită de eliberare a licenţelor de transport UE data de 04.12.2011, până la care se consideră valabilă licenţa până la expirare, având înscris ca bază legală Reg. CE 881/92. Licenţele şi/sau copiile conforme ale acestora eliberate după această dată nu mai pot avea înscrisuri având ca bază legală Reg.CE 881/92, doar Reg. CE 1072/2009. Toţi acei transportatori care se regăsesc în această situaţie sunt pasibili de amendă, cu toate că responsabilitatea de a elibera licenţe valabile este şi a fost ARR”, se arată într-un comunicat al CNR, semnat de secretarul general Mayer Siegfried.

CNR anunţă că va înainta o adresă către ARR prin care va cere lămuriri despre modul în care ARR va remedia această problemă.

Până la rezolvarea situaţiei, CNR le recomandă tuturor transportatorilor să-şi verifice licenţele şi/sau copiile conforme eliberate, pentru a depista eventualele înscrisuri eronate. În caz că le depistează, sunt sfătuiţi să contacteze urgent Agenţia ARR de care aparţin. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.