Ponta: Dacă investitorii străini ar citi presa română, probabil ar fugi din România. Un nou acord cu FMI, pe ţeavă

Premierul Victor Ponta consideră că investitorii străini „probabil că ar fugi din România” dacă ar citi presa română. Noroc cu şefii instituţiilor financiare internaţionale, care au vizitat România, pe rând, în acest an, şi au transmis un mesaj de stabilitate şi credibilitate, susţine el. În aceste condiţii, îcheierea unui nou acord cu FMI e ca şi perfectată.

 “Cred că suntem singura ţară în care toţi şefii marilor instituţii financiare internaţionale – Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, BEI, BERD – au fost la Bucureşti pe la începutul anului, au dat un mesaj de credibilitate şi de soliditate a României, de potenţial de dezvoltare şi ăsta e un lucru pe care investitorii străini vor să-l audă; şi vor să-l audă de la asemenea persoane. Altfel, dacă citesc presa română, probabil că ar fugi din România, a spus Victor Ponta, la începutul şedinţei Guvernului.

El a adăugat că „în momentul în care marile instituţii financiare internaţionale arată că România şi-a terminat cu bine un acord, că are potenţial, că are posibilitatea de dezvoltare, în continuare, acela e semnul pe care ne putem baza în viitor”, a afirmat prim-ministrul.

Amintim că, la sfârşitul lunii iunie, Consiliul Director al FMI a avizat, cu 3 derogări, închiderea ultimului acord de finanţare cu România.

Acum, o misiune a FMI se află la Bucureşti pentru discuţii asupra unui nou acord de împrumut, pe care autorităţile de la Bucureşti îl doresc încheiat pentru 2 ani.

Chiţoiu şi Voinea, mandataţi să negocieze noul acord cu FMI

Executivul  va aproba, miercuri, mandatul cu care miniştrii Bugetului şi al Finanţelor vor începe negocierile cu FMI, a anunţat Ponta.

“Astăzi avem… e adevărat, la confidenţial, că aşa a fost întotdeauna şi aşa e normal. Nu am înţeles exact cine ne zicea să prezentăm de acum ce vrem să negociem cu FMI, că atunci nu mai e negociere; atunci le spunem să se uite la televizor, să vadă delegaţia FMI ce vrem să facem. Însă avem astăzi mandatul de negociere. Vicepremierul Chiţoiu şi ministrul Bugetului, dl Voinea, vor avea coordonarea, însă fiecare dintre dumneavoastră, care aveţi diverse teme, ştiţi foarte bine, aveţi calendarul de întâlniri. Lucrurile sunt foarte clare şi, evident, le vom comunica şi Parlamentului, şi tuturor celorlalte instituţii publice”, le-a spus Ponta membrilor Executivului.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.