Ponta: Guvernul NU POATE să renunțe la acciza pe carburanți, FMI i-a comunicat lui Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Guvernul “nu poate” renunța la acciza suplimentară pe carburanți și că acest lucru i-a fost comunicat de către oficialii Fondului Monetar Internațional (FMI) și președintelui Traian Băsescu, dar “e dreptul lui să nu semneze memorandumul cu Fondul”. O misiune a FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei europene se află la București în perioada 21 ianuarie – 5 februarie, pentru discuții privind prima și a doua evaluare a împrumutului de tip preventiv cu România, care a fost aprobat în 27 septembrie 2013. Traian Băsescu s-a întâlnit deja cu reprezentanţii misiuni şi le-a spus că nu va semna memorandumul dacă acciza va rămâne. Această taxă a foist amânată de Guvern pentru ca şeful statului să promulge bugetul.

“Nu se poate (renunța la acciză n.r.). Asta i-au spus și cei de la FMI președintelui, că nu se poate renunța pentru că atunci nu se mai închide bugetul. (..) Și Comisia Europeană și Fondul Monetar au spus foarte clar că nu putem redeschide bugetul și de altfel nici nu intenționăm să redeschidem bugetul”, a declarat premierul, marți, la finalul întâlnirii cu ambasadorii statelor UE la București.

Ponta a adăugat că “e dreptul președintelui Băsescu să nu semneze” memorandumul cu FMI. Delegaţia instituţiilor financiare internaţionale s-a întâlnit luni cu premierul.

În 23 ianuarie, la întâlnirea cu reprezentanţii delegației FMI, CE și BM, şeful statului le-a spus: “Nu blochez deciziile dintre dvs. și Guvern în acest moment, dar să nu-mi cereți să semnez ce negociați.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.