Transportatorii români protestează la Bruxelles (galerie foto UNTRR, FORT, ATMB, APTE)

Sute de transportatori români protestează în 10 ianuarie la Bruxelles în faţa sediului Parlamentului European, alături de transportatori din Europa, solicitându-le europarlamentarilor să respingă Pachetul Mobilitate 1 (rutier).

sursă foto: UNTRR

Protestul este autorizat pentru 600 de persoane şi zece camioane, din ţări precum România, Bulgaria, Ungaria şi Polonia. Din România participă Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) – organizator -, Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Asociația Transportatorilor de Mărfuri “Bucovina” (ATMB) şi Asociația Transportatoriilor APTE 2002.

sursă foto: APTE 2002

Membrii FORT s-au deplasat la Bruxelles cu autocare, iar 148 de transportatori din Bucovina au plecat de la Suceava la Bruxelles cu o cursă aeriană specială.

sursă foto: FORT

Potrivit UNTRR, Comisia de Transport și Turism a Parlamentului European (TRAN) votează pe 10 ianuarie, între 10.00 – 13.30 (ora României), amendamentele de compromis privind Pachetul de Mobilitate 1:

– propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere și de odihnã ai șoferilor profesioniști –raportor Wim van de Camp

– propunerea de lege specialã pentru aplicarea Directivei detașãriinr. 71/1996 la transporturile rutiere – raportor Merja Kyllönen

– propunerea de modificare a Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie și a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piața de transport rutier de marfã – raportor Ismail Ertug.
Discuțiile din timpul reuniunii Comisiei TRAN vor fi transmise în direct între 10.00 – 13.30 (ora României) iar votul va începe la ora 11.00 (ora României).

Aceste trei dosare au fost respinse în ședința plenarã din iulie 2018 și au fost trimise înapoi Comisiei TRAN în vederea revizuirii lor.

sursă foto: APTE 2002

sursă foto: APTE 2002

sursă foto: Asociația Transportatorilor de Mărfuri “Bucovina” (ATMB)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.