ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

ALD Automotive a marcat anul trecut cel de-al 10-lea an de creștere consecutivă

Data:

ALD Automotive, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața leasingului operațional din România, încheie anul 2015 cu o cifră de afaceri de 30.5 milioane de Euro*. Anul trecut a marcat 10 ani de activitate pe piața locală pentru compania de leasing operațional și o creștere generală care se reflectă atât la nivelul flotei, cât și a numărului de clienți.

În comparație cu anul 2014, flota auto a crescut cu 6%, ajungând în 2015 la 8.876 autovehicule. În ceea ce privește portofoliul de clienți, acesta a crescut anul trecut cu 26% și număra 336 de clienți activi din companii din industrii variate, precum farma, servicii financiare, FMCG sau telecom. 80% dintre contracte sunt de leasing operațional full service și 20% de administrare a flotei auto, iar cea mai mare investiție făcută de ALD Automotive în 2015 a vizat dezvoltarea flotei cu aproximativ 1.800 de autovehicule.

Evoluția ascendentă a fost susținută de diversificarea portofoliului pe segmente de clienți și dezvoltarea de noi servicii și inițiative destinate nevoii de mobilitate a acestora. Anul trecut a însemnat pentru ALD Automotive abordarea unei noi nișe de piață, cea a IMM-urilor, și consolidarea poziției de precursor în materie de servicii inovatoare și personalizate. Compania creat primul produs de leasing operațional de tip White Label de pe piața românească, a făcut prima livrare a unei flote electrice în sistem leasing operațional către un client de top pe piața locală și a livrat oficial primul hibrid din gama unui important producător de automobile.

Un alt segment de business cu rezultate foarte bune este platforma de licitații online pentru mașini uzate, ALD carmarket. De la lansarea acesteia, în martie 2010 și până la finalul anului 2015, dealerii şi comercianții au cumpărat online peste 7.000 de autovehicule returnate la finalul contractelor. Anul trecut au fost vândute 1.428 de mașini, iar 91% dintre tranzacții s-au desfășurat doar online. Astfel, platforma ALD carmarket a devenit un canal important de vânzare a autovehiculelor uzate, câştigând încrederea unei rețele extinse de cumpărători care subscriu oferte online pentru maşinile aflate în licitație.

Strategia de dezvoltare a companiei pentru 2016 include, în primul rând, concentrarea pe clienți si pe creșterea continuă a calității serviciilor oferite. În al doilea rând, dat fiind progresul tehnologic, compania se va axa și pe dezvoltarea unor noi aplicații și platforme care să vină în sprijinul managerilor de flotă și utilizatorilor autovehiculelor. ALD Automotive va continua și anul acesta susținerea inițiativelor de  protejare a mediului înconjurător prin cursuri de condus defensiv și ecologic oferite utilizatorilor și prin diverse acțiuni de „înverzire” a flotelor auto ale clienților.

* Raportarea cifrei de afaceri în sistemul Grupului ALD Automotive este bazată pe sistemul contabil internațional.

Société Générale

Société Générale este unul dintre cele mai importante grupuri europene de servicii financiare. Sprijinindu-se pe un model diversificat de bancă universală, Grupul îmbină soliditatea sa financiară şi strategia de creştere durabilă cu ambiţia de a fi banca de referinţă pentru calitatea relaţiilor cu clienţii, recunoscută pe toate pieţele pe care activează, aproape de clienţii săi, aleasă pentru calitatea şi angajamentul echipelor sale.

Société Générale joacă un rol important în economie de 150 de ani. Cei mai mult de 148 000 de colaboratori, care lucrează în 76 de ţări, îi servesc în fiecare zi pe cei 32 de milioane de clienţi ai grupului din întreaga lume. Echipele Société Générale acordă consiliere şi servicii clienţilor persoane fizice, companiilor şi comunităţilor pe trei linii principale de activitate:

  • Banca de retail în Franţa, sub mărcile Société Générale, Crédit du Nord şi Boursorama, ce oferă o gamă completă de servicii financiare multicanal dezvoltate cu cele mai performante inovaţii digitale;
  • Banca internaţională de retail, servicii financiare şi asigurări prezentă în economiile emergente şi în activităţile specializate cele mai importante;
  • Banca clienţilor corporativi şi de investiţii, administrări de active, private banking şi servicii pentru investitori, cu expertiză recunoscută, clasificări în topuri internaţionale şi soluţii integrate.

Société Générale este inclusă în componenţa principalilor indici de dezvoltare durabilă: FTSE4Good (Global și  Europa), Euronext Vigeo (Global, Europa, Zona Euro și Franța), ESI Excellence (Europa) Ethibel și 4 dintre indicii STOXX ESG Leaders. Pentru mai multe informaţii, puteţi urmări contul twitter @societegenerale sau vizita site-ul www.societegenerale.com

ALD Automotive

ALD Automotive este filiala specializată în leasing operaţional şi administrarea flotelor de autovehicule a GrupuluiSociété Générale. ALD Automotive este unul dintre cei mai mari furnizori din Europa şi o companie de referinţă pe piaţa sa:

  • Operează în 41 de ţări
  • Are 5,000 de angajaţi
  • Administrează peste 1,200,000 de autovehicule (31 decembrie 2015)

Combinând profesionalismul şi calitatea serviciilor, ALD Automotive oferă companiilor soluţii integrate cu valoare adaugată atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional.

Mai multe informații, pe LinkedIn sau la www.aldautomotive.com.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026

RecenziiClienti.ro a publicat Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026,...

Atenție, șoferi! Lucrări de amenajare a unui sens giratoriu la Tecuci

Începând din 17 august, lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri...

Ungaria reduce încărcarea vehiculelor electrice

Mai mulți operatori de rețele de încărcare din Ungaria...

Centura Bacău, închisă până pe 31 august pentru racordarea la A7

Centura Bacău a fost închisă în întregime circulației, pe...

Women Wellbeing Working Group – condiții mai bune pentru femeile din transport

În calitate de Wellbeing Ambassador, USER continuă implicarea în...

Despăgubiri CASCO pentru daune provocate de furtuni și inundații

Despăgubiri de peste 10,5 milioane de lei au plătit,...

Restricții pentru camioane în perioada 14-17 august

Circulaţia vehiculelor rutiere cu MTMA mai mare de 7,5...

DKV Mobility – Raport sustenabilitate 2025

DKV Mobility își atinge obiectivul climatic înainte de termen...