Băsescu va fi bunic la toamnă

Preşedintele Traian Băsescu a confirmat, joi seară, la B1TV, că fiica sa cea mica, Elena, este însărcinată. Întrebat în aceeaşi zi, la Cluj-Napoca, dacă îşi doreşte nepot sau nepoată, Băsescu a răspuns, râzând: “Hai mă, n-aş vrea să vorbesc, lasă să facă trei luni”, arătând că e abia la o lună.

Întrebat dacă se vede mergând la plimbare cu nepotul în parc, el a răspuns afirmativ, apoi a adăugat, râzând: “E, poate nu chiar în parc, poate mergem la o terasă!”.

Presa tabloidă i-au surprins pe Elena Băsescu şi pe soţul său, la începutul acestei săptămâni, ieşind de la o clinică de ginecologie.

Elena Băsescu (33 ani) şi Bogdan Ionescu s-au căsătorit în septembrie 2012, la câteva zile după revenirea preşedintelui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni, el fiind suspendat din funcţie vara trecută timp de 2 luni, pentru a doua oară (prima dată în 2007) în cele două mandate de şef al statului.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.