CFR Călători achiziţionează prin negociere paza vagoanelor

CFR Călători organizează vinerea viitoare, 16 noiembrie, la sediul companiei, o procedură de achiziţie ce are ca obiect cumpărarea de ,,Servicii de pază pentru vagoanele de dormit, cuşetă, restaurant şi bar şi a obiectivelor aflate în administrarea SNTFC CFR Călători SA”. Aceasta se va realiza prin „negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare”, ANEXA 2B, cu publicarea anunțului pe site-ul www.cfrcalatori.ro, cu respectarea reglementărilor OUG 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Documentaţia de atribuire se poate obţine, în urma unei solicitări scrise a operatorului economic, de la sediul CFR Călători SA, B-dul Dinicu Golescu nr 38, sector 1, etaj IV, camera 17.

Candidaturile se vor depune la sediul companiei până la 16 noiembrie, ora 9.30, iar deschiderea acestora şi a documentelor care le însoţesc va avea loc în aceeaşi zi, ora 10.00, în Sala de consiliu.

Locul prestării serviciilor: Incinta Reviziei de Vagoane Bucureşti Griviţa şi a celorlalte obiective, conform Caietului de sarcini.

„Procedura se va finaliza cu atribuirea unui contract de prestări servicii pentru o perioadă de 12 luni de la semnarea acestuia, pentru o cantitate de 107.208 ore/contract. Valoarea totală estimată a contractului este de 617.518,08 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.