UPDATE! Deputatul PSD Mircia Muntean a lovit 3 maşini la semafor şi s-a ascuns în tufişuri

Mircia Muntean, fost primar al Devei din partea PNL timp de 16 ani, acum deputat PSD, a lovit cu maşina un autobuz, un autoturism şi un camion oprite la semafor, apoi a fugit de la locul accidentului ascunzându-se în nişte tufişuri, unde a rămas blocat precum urşii din Dâmboviţa veniţi la furat de prune. Lovit la faţă în accident, a fost internat la Secţia Neurochirurgie a Spitalului Judeţean. Întreg circul a fost filmat de un cameraman de la o televiziune locală, căruia deputatul i-a spus că „nu am fost eu la volan” şi „am şofer şi beau cât vreau”.

UPDATE: Deputatul avea o alcoolemie de peste 1,0 la mie în aerul respirat în momentul producerii accidentului, potrivit probelor biologice recoltate.

Totul s-a întâmplat aseară iar la câteva ore după producerea accidentului, IPJ Hunedoara a transmis un comunicat în care precizează că nu au existat victime:

”Din primele cercetări reiese că în urma accidentului nu au fost înregistrate victime (situaţie în care legislaţia în vigoare prevede obligativitatea ca persoanele implicate să se prezinte la unitatea de Poliţie în 24 de ore), iar poliţiştii rutieri, fiind sesizaţi, fac cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi a luării măsurilor legale faţă de cei implicaţi. Şoferilor implicaţi în accident li se vor preleva probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei”.

Astăzi, Poliţia Hunedoara a anunţat că i-a deschis dosar penal lui Muntean, pentru vătămare corporală din culpă, cazul urmând să fie declinat Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere calitatea de demnitar public al inculpatului.

Accidentul s-a produs pe şoseaua de centură a Devei, în apropierea staţiei CFR, unde maşina deputatului a acroşat un autobuz fără pasageri şi un alt autoturism, după care a intrat în spatele unui camion oprit la culoarea roşie a semaforului.

Martorii spun că la volan s-ar fi aflat Mircia Muntean, care a fost scos din maşină cu sânge pe faţă de către un alt şofer. La locul accidentului a ajuns un cameraman al unui post de televiziune, care l-a recunoscut pe fostul primar şi a început să îl filmeze.

”Deputatul PSD era plin de sânge pe faţă şi părea băut. A fost scos din maşină de ceilalţi şoferi. Când a observat că îl filmez, a început să mă lovescă pe mine şi camera. Un alt bărbat care era cu el m-a împins, iar el m-a lovit pe mine şi camera cu care filmam. Nu am renunţat. Atunci, parlamentarul a luat-o la fugă spre tufişuri şi a intrat în ele. A ajuns undeva pe un gard şi a rămas acolo atârnat fără să mai poată înainta. A fost scos de acolo de poliţişti locali”, a spus cameramenul Ioan Boldor.

Pe imaginile suprinse de acesta se observă cum Mircia Muntean împinge camera şi apoi fuge în tufişuri, de unde este scos de către poliţiştii locali, desculţ şi plin de sânge pe faţă.

Imagini foto şi video, pe www.hunedoaraliberă.ro.

Parlamentarul Mircia Muntean a susţinut atât în faţa camerei de luat vederi, cât şi în faţa poliţiştilor, că nu el se afla la volanul autoturismului implicat în accident.

Întrebat cum s-a produs accidentul, parlamentarul a răspuns: ”Accidentul nu s-a întâmplat. N-am condus eu! A condus Jenică…”.

Cameramanul a insistat: ”Martorii spun că dumnevoastră eraţi la volan”, iar deputatul răspunde: ”Mi se pare fals! Ia întrebaţi 1000 de oameni cine a plecat din Peştiş cu mine până am ajuns aici?”. Cameramanul a continuat cu întrebările iar parlamentarul i-a răspuns: ”Beau cât vreau! Am şofer şi beau cât vreau!”.

Şoferul nu a apărut însă.

Pentru rănile de la cap şi faţă, Mircia Muntean a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, unde este internat în continuare, la Secţia Neurochirurgie.

”A fost internat în compartimentul de Neurochirugie, după ce în urma unui accident de circulaţie a suferit un traumatism cranio-cerebral cu o contuzie cerebrală minoră, o excoriaţie fronto-parietală dreaptă, cu o contuzie a piramidei nazale. I s-au făcut investigaţiile necesare de urgenţă şi a rămas internat pentru tratament şi supraveghere medicală. În prezent, pacientul este stabil, cooperant, liniştit”, a declarat în această dimineaţă medicul chirurg Marius Blendea, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, pentru presa locală.

Migrator de profesie

Mircia Muntean a fost primarul municipiului Deva timp de 4 mandate consecutiv, ca lider al organizaţiei judeţene a PNL, dar în 2010 a pierdut şefia PNL Hunedoara în favoarea lui Mircea Moloţ, la scurt timp fiind exclus din PNL şi înscriindu-se în UNPR.

În iunie 2012, Mircia Muntean a candidat din partea UNPR la funcţia de preşedinte al CJ Hunedoara, dar a pierdut în favoarea liberalului Moloţ. A renunţat la funcţia de vicepreşedinte al UNPR şi s-a înscris în PDL, din partea căruia candidând în decembrie 2012 la alegerile parlamentare pentru unul dintre colegiile din judeţul Hunedoara.

Devenit deputat, Mircia Muntean şi-a pierdut calitatea de membru al PDL în luna iulie 2013 ca urmare a unei condamnari penale în primă instanţă. În septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv, la 4 ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu în tranzacţii ilegale de terenuri. Mircia Muntean fusese trimis în judecată în acest dosar în ianuarie 2004.

După condamnarea definitivă, Mircia Muntean s-a înscris în PSD, formaţiune politică în care este şi astăzi deputat. (M.S.)

Sursă foto: www.hunedoaralibera.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.