Din ianuarie avem eCall, noul serviciu pan-european de urgenţă. În caz de accident, un dispozitiv instalat în maşină sună singur la 112

România este prima ţară din Europa care, prin Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), a modernizat Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă, astfel încât din ianuarie 2013, serviciul eCall va deveni funcţional în toată ţara. Până atunci, cei interesaţi pot să-şi instaleze dispozitivul special în maşină şi care va apela automat 112 în caz de accident, informează STS, instituţia care administrează întreg sistemul. Comisia Curopeană estima în septembrie 2011 că instalarea dispozitivului în fiecare automobil nou va costa mai puţin de 100 de euro. Despre toate aceste amănunte vor face vorbire specialiştii prezenţi la conferinţa pe această temă ce va avea loc la Bucureşti, joi şi vineri.

Concret, în cazul unui accident auto, dispozitivul eCall va apela automat dispeceratul 112 şi va transmite informaţii relevante privind locul accidentului şi date tehnice ale vehiculelor implicate.

Serviciile de urgenţă vor interveni cu mai mare rapiditate, inclusiv în situaţia în care pasagerii nu mai pot vorbi, precizează reprezentanţii STS.

Rezultatele noului serviciu pan-european de urgenţă din vehicule – eCall vor fi prezentate oficial la Bucureşti, în cadrul unei conferinţe internaţionale, joi şi vineri, anunţă STS.

La conferinţă vor participa, alături de partenerii de proiect din 18 ţări şi peste 200 de specialişti din industria auto, ai operatorilor de telecomunicaţii şi organismelor de standardizare, de la companii de asigurări din 40 de ţări din Europa, America de Nord şi Asia, oficiali ai Parlamentului European, ai Comisiei Europene şi ai instituţiilor româneşti cu responsabilităţi în domeniu.

“Discuţiile sunt axate pe stadiul implementării serviciului eCall în ţările partenerilor proiectului, asupra modului de interoperabilitate între echipamentele ce urmează a fi instalate pe autovehicule şi diferite centre de preluare a apelurilor de urgenţă şi stadiul revizuirii standardelor europene în domeniu”, precizează STS.

Totodată, inginerii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale vor prezenta, în direct, întregul flux al sistemului de urgenţă eCall, apelurile fiind generate din Bucureşti şi din ţară, cu ajutorul câtorva maşini aflate în trafic şi echipate cu dispozitive eCall în cadrul unei demonstraţii practice.

sistemul-ecall

“Participanţii vor putea vedea modul de implementare al serviciului de apel de urgenţă din vehicule în România, recepţionarea şi operarea apelurilor, poziţionarea automată pe hartă a datelor despre accident, împreună cu întregul fluxul de alarmare şi intervenţie a serviciilor de urgenţă”, se mai arată în comunicatul STS.

În septembrie 2011, Comisia Europeană anunţa că sistemul eCall trebuie să fie instalat şi pe deplin funcţional până în 2015, în toată Uniunea Europeană, dar şi în Croaţia, Islanda, Norvegia şi Elveţia.

Anul trecut în iulie, în baza unui protocol semnat de Ford şi STS, primele 100 de masini B-Max care au iesit pe poarta fabricii de la Craiova au fost echipate cu un modul care apelează automat serviciul de urgenţă 112 în caz de accident.

Magda SEVERIN

1 COMENTARIU

  1. Romanii au tradus aproximativ expresia frantuzeasca ” C’est la vie” prin “Asa-i la vie”. Mergind inainte pe aceasta cale as putea trece de la ‘A la guerre comme a la guerre’ expresie cunoscuta, cred ,de mai toata lumea la “a lagher come a lagher” unde cuvintul lagher vine din limba rusa si inseamna textual lagar. De concentrare!Pentru ca acelasi lucru inseamna si Uniunea Europeana! Daca baietii astia destepti si bine platiti de la STS nu te mai pot asculta la telefon pentru ca iti scoti bateria si astfel nici nu te mai pot localiza au ajuns la solutia aceasta “europeana” de a te localiza prin intermediul autovehicolului. Sint curios citi oameni politici isi vor instala aceasta minune pe masina . sI MAI ALES CITI INFRACTORI, ceea ce in ultima instanta este acelasi lucru! cred ca nu sinteti atit de dusi cu pluta sa va inchipuiti ca acest dispozitiv minune va cirirpi doar atunci cind veti lua in bot un cap de pod iar in restul timpului va sta cuminte ,nu va va asculta in folosul cuiva, nu va va localiza in folosul aceluiasi beneficiar, etc.La urma urmei daca iti este scris sa mori pe sosea vei muri si cu gingania aia in bord si fara, iar eu personal nu sint de acord ca asa ceva sa fie montat in instalatia de bord a masinii mele fie si numai din cauza ca n-am chef sa stie Gogu de la STS cind merg la amanta si cind ma duc acasa. Viatta mea privata este a mea si nu a UE sau a STS-ului. Aceasta ‘ inventie” este un alt atentat la intimitatea cetateanului si se inscrie pe linia ascultarii totale ,a violarii corespondentei si a tuturor initiativelor “legale” gen Geheime Staat Polizei ,adica GESTAPO ale UE. Eu am fost tirit aici cu forta iar aderarea mea la UE n-a insemnat nimic bun pentru mine. Si cred ca pentru multi alti romani. Daca STS-ul vrea asa ceva sa-si monteze pe masinile lor, ale sefilor lor si ale pretiosilor lor oameni politici. Nu pe a mea!

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.