UPDATE! Distracţia CFR Marfă s-a încheiat cu bine: Gruia Stoica îşi primeşte toţi banii înapoi

Ministerul Transporturilor va returna garanția de 10 milioane de euro depusă de Grupul Feroviar Român (GFR) pentru participarea la privatizarea CFR Marfă, iar contul escrow de 20,2 de milioane de euro a fost deja deblocat, a anunţat, marți, Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor. Iniţial, ea declarase că va analiza oportunitatea reţinerii garanţiei de participare la licitaţie a câştigătorului. Dar cum nimeni nu a fost găsit vinovat pentru nefinalizarea tranzacţiei, toată lumea este acum mulţumită. Întreaga afacere a costat statul român 1 milion de euro – plata consultanţilor, a celor din Comisia de privatizare şi a cheltuielilor cu publicitatea. 

„Garanția va fi returnată, așa cum au indicat și consultanții CFR Marfă – Mușat și Asociații și Deloitte. Contul escrow a fost deblocat, iar garanția urmează să fie returnată mâine (miercuri n.r.)”, a spus Mănescu.

Ministrul a adăugat că va prezenta un nou calendar al privatizării CFR Marfă în Guvern, apoi presei, dacă documentul va fi agreat în Guvern. Cum premierul Victor Ponta se află într-o vizită oficială în SUA, miercuri nu va fi şedinţă de Guvern, dar ar putea fi organizată una la sfârşitul săptămânii.

CFR Marfă, după cum bine ştiţi, îşi continuă procedura de privatizare. Zilele acestea avem întâlniri cu partenerii de la FMI şi CE şi vom discuta calendarul (…) Săptămâna aceasta, începând de mâine, ne vom întâlni şi vom discuta punct cu punct acest calendar, astfel încât la sfârşitul săptămânii, în şedinţa de Guvern, să pot prezenta calendarul în principiu agreat”, a declarat Mănescu, la o conferinţă pe tema transporturilor organizată de ambasada Marii Britanii.

Ministrul a mai spus că secretarul de stat Cristian Ghibu nu va fi păstrat în Comisia de privatizare a CFR Marfă.

Ratare previzibilă

Amintim că Guvernul a ratat privatizarea CFR Marfă, după ce Gruia Stoica, proprietarul firmei câştigătoare – Grup Feroviar Român (GFR) – nu a reuşit să aducă banii nici după 4 luni de la anunţarea rezultatului licitaţiei. A plătit numai garanţia de participare la licitaţie şi, 3 luni şi jumătate mai târziu, 10% din preţul tranzacţiei.

Termenul limită pentru achitarea diferenţei de de 170 de milioane de euro a fost 14 octombrie, iar Ministerul Transporturilor pregătise o Hotărâre de Guvern pentru prelungirea lui până în 20 decembrie. După ce preşedintele Traian Băsescu a denunţat public ilegalitatea care se pregătea, Guvernul nu a mai aprobat actul normativ.

Alte motive pentru nefinalizarea tranzacţiei au fost că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu s-a putut pronunţa asupra tranzacţiei deoarece cumpărătorul nu a adus toate documentele necesare.

Gruia Stoica a ameninţat că dă în judecată statul, apoi că va cere ordonanţă preşedinţială pentru continuarea privatizării, dar s-a oprit doar la declaraţii.

PDL: Guvernul şi MT îşi asumă eşecul

Deputaţii PDL şi PPDD au depus astăzi moţiunea simplă “CFR Marfă – Cronica unei alte privatizări eşuate”, care nu va avea sorţi de izbândă. Moţiunea va fi dezbătută de plenul Camerei Deputaţilor luni sau marţi, în funcţie de programul ministrului Ramona Mănescu, a anunţat secretarul Camerei, Niculae Mircovici.

UPDATE: Fostul ministru PDL al Transporturilor, deputatul Alexandru Nazare, a acuzat că, prin returnarea garanției depuse de GFR, Ministerul Transporturilor și Guvernul USL își asumă vina pentru eșecul privatizării CFR Marfă.

“Se vede, astfel, că acele condiții suspensive care au fost cuprinse în strategia de privatizare, după care preluate în contractul de privatizare semnat au făcut de așa natură încât operatorul privat ajuns până la finalul procedurii, GFR, să nu aibă nimic de suferit în cazul eșecului privatizării. În schimb, statul are foarte multe de suferit: pierde bani, pierde credibilitate și compromite de fapt un viitor demers în privința acestei privatizări”, a declarat Nazare, într-o conferință de presă la Parlament.

El a adăugat că gestul Ministerului Transporturilor este “inadmisibil”.

“Mi se pare inadmisibil, după toată tevatura făcută în acest caz, să asistăm la un act cum am asistat astăzi, în care, cu o seninătate de nedescris, Ministerul Transporturilor returnează acești bani și mi se pare inadmisibil când vedem că se întâmplă acest lucru și nimeni nu este tras la răspundere”, a spus democrat-liberalul.

Nazare cere un control al Corpului de Control al prim-ministrului, deoarece “sunt multe incertitudini şi întrebări la care Guvernul nu răspunde”.

El a mai arătat că moţiunea simplă a PDL pe această temă semnalează “câteva lucruri care sunt de domeniul absurdului”.

“În primul rând, că avem un consultant care a efectuat privatizarea şi a fost plătit de două ori. În al doilea rând avem peste 500.000 de euro daţi pentru publicitate cu o săptămână înainte de depunerea ofertelor. Unde s-au dus aceşti bani? Mai mult decât atât, CFR Marfă a fost timp de 4-5 luni de zile paralizat (…). Ce propunem? În primul rând vrem să vedem din partea acestui Guvern că îşi asumă o strategie de finanţare a sectorului feroviar (…). În al doilea rând, cerem imperativ să fie făcută o reevaluare a activelor CFR Marfă, dacă se face o viitoare privatizare. Cerem ca viitoarea strategie de privatizare să fie dezbătută transparent, cu implicarea Parlamentului”, a conchis Nazare.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.