Festival antifracturare-Puiești

ManiFEST, primul festival pentru o lume fără fracturare hidraulică, va avea loc la Puiești, judeţul Vaslui, în perioada 6-8 septembrie, fiind organizat de Rezistenta Puieşti, Rezistența Pungești, Grupul Fără Fracturare, Grupul de Intervenție Civică, în parteneriat cu primăria Puiești. Pungești a devenit deja un simbol al rezistenței împotriva fracturării hidraulice: „Vreme de 8 luni, oamenii din Pungești au dat dovadă de un curaj civic rar, care a atras respectul și elogiile presei şi oamenilor din întreaga lume. Acum, sonda de explorare pentru gaze de șist de la Pungești a fost demontată, întrucât faza de explorare a fost finalizată”, arată organizatorii.

Festivalul se va desfăşura pe un teren aflat în imediata vecinătate a perimetrului Chevron, la 1 km distanță de satul Puiești.

Vor fi ateliere de activism și rezistenţă civică, proiecții, dezbateri, muzica, hrana sănătoasă şi multă energie pozitivă.

Artiști confirmați până în prezent: Gologan (BG), Darren Nesbit (UK – https://soundcloud.com/daznez) , Harry Tavitian, KUMM/ MihaiIordache, Rotaru, R.U.S.T., Lish, Division of Joy, Taissia/The Fine o’Clock Band, Poetrip, Soul Serenade, The Mad Socks, Doar atât, Tutunars. De asemenea, sunt în curs de confirmare: Iris, Aria Urbană, TreiParale, El Negro, Crowd Control, Omul Gnom, Tzuc&Petzi.

„Noi, mai multe organizații și grupuri informale care se opun fracturării hidraulice, sprijiniţi anul acesta de Primăria comunei Puieşti, judeţul Vaslui, ne-am unit eforturile pentru a organiza primul festival dedicat menținerii curate a apei, aerului, pământului și a sănătății oamenilor, prin stoparea fracturării hidraulice. Ideea festivalului a pornit de la conştientizarea faptului că problemele sociale şi politice se pot comunica mult mai uşor prin intermediul artei şi al muzicii”, se arată în comunicatul remis redacţiei.

“Festivalul ManiFEST de la Puieşti reprezintă prima ediţie a unui eveniment civic multianual care trage un puternic semnal de alarmă asupra pericolelor fracturării hidraulice în exploatarea hidrocarburilor, punând accentul pedreptul comunităţilor şi al indivizilor la un mediu curat. Dorim, prin acest festival, să prezentăm alternative de dezvoltare pentru comunităţile rurale, dincolo de extractivism şi exploatarea nesustenabilă a resurselor naturale”, argumentează organizatorii.

Festival ManiFEST

Ei mai spun că festivalul va contribui la întărirea conştientizării problemei fracturării hidraulice în România, mai ales în rândul tinerilor. De asemenea, va sprijini comunităţile rurale din zona Moldovei, şi nu numai, în lupta lor împotriva fracturării hidraulice.

Festivalul este organizat de o echipă de voluntari din mai multe orașe, precum și din diaspora, iar artiștii sunt invitați să sprijine cauza pro-bono. Acesta va ajuta, printre altele, și la consolidarea taberei de rezistenţă de la Puieşti.

Fracturarea hidraulică reprezintă un procedeu de extragere a gazelor de şist şi a altor hidrocarburi neconvenţionale cu impact extrem de nociv şi ireversibil asupra mediului şi sănătăţii umane.

De ce Puieşti?

Cu puieștenii nu te pui. Sunt deciși, ca și pungeștenii și mulți alți români, să se opună până la capăt ororii fracturării hidraulice. Pentru asta, au nevoie de sprijinul și solidaritatea noastră, a societății civile. Ea le va da putere să lupte cu și mai mare determinare împotriva sondei care urmează să vină, iar pe noi, pe cei veniţi să îi sprijinim, ne va ajuta să le înțelegem și mai bine lupta.

De asemenea, solidaritatea cu Puiești, ca și cea cu comunitatea greu încercată de la Pungești, va arăta oamenilor din comunitățile amenințate de fracturare ahidraulică (marea majoritate a localităților rurale din zona de câmpie, deal și podiș), că nu sunt singuri în fața acestei agresiuni fără precedent – FRACTURAREA HIDRAULICĂ..

A doua sondă de explorare pentru gaze de șist din România

După Pungești urmează Puiești, unde compania Chevron intenționează să-și instaleze a doua sondă de explorare pentru gaze de șist din România, în ciuda opoziției masive a comunității locale. Aici, în 2013, Consiliul Local a votat în unanimitate o hotărâre de interzicere a fracturării hidraulice pe teritoriul comunei lor. Locuitorii din Puieşti sunt, ca și la Pungești, total împotriva fracturării hidraulice.

„Cu toatea cestea, Chevron a obținut autorizația de construire în vara lui 2014 și urmează  să foreze o sondă de explorare, posibil şi de exploatare a gazelor de şist. De data aceasta, spre deosebire de acum un an, la Pungeşti, când Chevron, ajutat de organele statului, a intervenit în forţă, reprimând opoziţia localnicilor, vrem să le-o luăm înainte. Să îi întâmpinăm cum se cuvine: nu cu pâine și sare, ca pe niște oaspeți de onoare, ci cu decibeli mulți, așa cum au ei de gând să folosească la sondă, zi și noapte. Și cu rezistență pașnică, creativă, inteligentă, așa cum le stă în fire oamenilor de pe aceste meleaguri. Să spunem cu toții un NU hotărât fracturării hidraulice”, fac apel organizatorii.

2.800 de sonde, pe ţeavă

Această sondă planificată a fi forata la Puiesti reprezintă doar una dintre cele 2.800 de sonde planificate a fi forate pe teritoriul perimetrului EV2 Bârlad și una din zecile de mii de sonde pentru gaze de șist, planificate a fi forate pe întreg teritoriul României, pe suprafețele concesionate de ANRM pentru exploatarea hidrocarburilor, inclusiv cele neconvenționale (gazul și petrolul de șist).

„Concesiunile acoperă peste 60% din teritoriul României, făcând din fracturarea hidraulică cea mai mare problemă de mediu cu care România se va confrunta pe termen mediu și lung, dacă societatea civilă nu se va mobiliza pentru oprirea acestui proiect extrem de periculos pentru mediu și sănătatea publică”, avertizează organizatorii evenimentului. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.