Florin Georgescu: Euro nu ajunge in niciun caz la 5 lei anul acesta

Euro nu va ajunge in niciun caz anul acesta la 5 lei pe unitate, a asigurat, miercuri, Florin Georgescu, vicepremier si ministru de Finante in Guvernul Ponta. El a pus deprecierea leului pe seama evolutiilor din Grecia, nicidecum alecelor din Romania.

“Au fost evolutii in sensul deprecierii, care sunt specifice intregii zone centrale si a zonei Europei de Est. (…) Economia romaneasca, din punct de vedere macroeconomic, este stabila, este predictibila, dar anumite evolutii din Grecia indeosebi au ingrijorat unii investitori, oameni de afaceri care au avut diferite plasamente in aceasta zona si au luat decizia sa-si mute investitiile in alta zona”, a explicat Florin Georgescu.

El a dat asigurari ca “lucrurile sunt sub control” in privinta leului si a dat ca exemplu – la fel ca Victor Ponta – cazul zlotului. “Lucrurile sunt sub control, zlotul polonez de exemplu, a avut o evolutie mult mai rea decat a leului. Leul nu s-a depreciat foarte accentuat comparativ cu acum trei saptamani, sa dau ca reper, comparativ cu alte tari, dar si cu el insusi, pentru ca fundamentele macroeconomice in Romania sunt mult mai sanatoase decat ale altor tari din zona noastra. Pe de alta parte, exista in continuare angajamentul ferm al Guvernului Ponta pentru a respecta in totalitate masurile negociate in relatia cu institutiile financiare internationale”, a aratat fostul prim-viceguvernator al Bancii Nationale.

Coincidenta curata

Cu alte cuvinte, este doar o coincidenta devalorizarea constanta a leului fata de euro imediat dupa caderea Guvernului Ungureanu si instalarea Guvernului Ponta. Amintim ca referinta leului fata de euro a depasit record dupa record in luna mai, cel mai inalt nivel fiind stabilit la 24 mai, de 4,4662 lei/euro.

Deprecierea cu 1,57% in luna mai a fost cauzata initial de schimbarea Guvernului, la care s-au adaugat temerile privind soliditatea zonei euro. De la inceputul anului, cursul indica o depreciere a leului de 3,39% raportat la nivelul maxim istoric si 3,35% fata de cotatia de marti.

In urma cu o zi, Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, a declarat public ca prognozele care indica un curs 5 lei/euro daca se intampla “ceva in Grecia” sunt eronate, sugerand ca banca centrala nu va permite un astfel de nivel din cauza ca dolarul s-a intarit foarte mult in raport cu euro, si ar afecta puternic economia.

Revenire usoara

Miercuri, moneda nationala s-a apreciat usor, in raport cu euro, BNR anuntand un curs de 4,4642 lei/euro, in scadere cu 0,04 bani (-0,008%) comparativ cu sedinta anterioara, cand moneda europeana valora 4,4646 lei.

Totodata, leul a castigat teren in fata dolarului american, iar BNR a afisat un curs de 3,5691 lei/dolar, mai putin cu 2,27 bani (-0,63%) fata de valoarea de 3,5918 lei pentru un dolar anuntata marti.

Gramul de aur a fost cotat, miercuri, la 187,3679 lei, in crestere cu 6,5743 lei (3,50%), comparativ cu nivelul din sedinta precedenta, de 180,7936 lei. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.