GEFCO Rusia îşi consolidează prezenţa în sectorul auto, cu un nou serviciu dedicat

GEFCO Rusia oferă acum GEFCO Spécial, un serviciu dedicat mărcilor de prestigiu, cum sunt modelele de autovehicule rare sau prototipurile. Cu GEFCO Spécial, autovehiculele pot fi livrate personal în întreaga Rusie şi în Europa, în termene foarte scurte, cu garanţia siguranţei şi confidenţialităţii.

GEFCO Rusia transportă special aceste autovehicule cu camioane închise etanş, cu sisteme avansate de protecţie şi care circulă pe trasee special alese de către departamentul de siguranţă. Prelatele rigide protejează autovehiculele împotriva ameninţărilor externe, inclusiv deteriorările care pot fi provocate de pietrele de pe carosabil. Şoferii, experimentaţi şi instruiţi special, sunt supravegheaţi de către specialişti GEFCO dedicaţi.

„Acest nou serviciu acoperă toate cerinţele speciale asociate transportului de bunuri exclusiviste, pentru care siguranţa şi confidenţialitatea sunt esenţiale. Pentru mărcile de prestigiu, cea mai mică zgârietură poate duce la o scădere considerabilă a valorii autovehiculului”, declară Maria Polyanskaya, director de logistică auto în cadrul GEFCO Rusia. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.