Greu de reziliat: Bechtel nu vrea să plece

Rezilierea contractului cu Bechtel se dovedeşte mai dificilă decât a lăsat să se înţeleagă ministrul delegat al Marilor Proiecte, Dan Şova, care ne tot „ameninţă” de la începutul anului că va reuşi această operaţiune catalogată de el drept “o mare surpriză”. Se vede însă că negocierile nu sunt deloc uşoare pentru statul român, când contractul – în continuare secret – are prevederi clare: constructorul primeşte bani şi “când stă”,  cum a constatat premierul Victor Ponta.

Săptămâna trecută, Dan Şova anunţase că rezilierea va avea loc luni, 27 mai, însă când a venit sorocul, premierul Victor Ponta a trimis Corpul de Control  pentru a verifica modul în care a fost încheiat contractul. Nu este clar de ce nu a făcut acest lucru până acum, dar lucrurile se complică.

Şova spune că „este o chestiune de zile, mai sunt unele detalii de pus la punct în această perioadă”. El susţine că presa a înţeles greşit termenul de reziliere, dar amintim că acesta fusese avansat de demnitar, iniţial pentru finele lui aprilie, apoi amânat.

Mult hulitul contract pentru construirea autostrăzii Transilvania, de 415 km, a fost semnat în 2003, de Guvernul Năstase, iar lucrările au început în 2004 şi trebuiau finalizate în 2012. Statul român s-a angajat să plătească pentru investiţie 2,2 miliarde de euro.

Până în prezent, americanii de la Bechtel au construit numai 52 de km, dar au primit de la statul român 1,4 miliarde de euro – bani proveniţi, în principal, din penalităţi şi dobânzi.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.