I’Velo si la Timisoara

Programul de bike-sharing “I’Velo” a fost lansat marti, la Timisoara, de Raiffeisen Bank si Green Revolution, sub patronajul Ministerului Mediului si Padurilor si se afla la a treia editie anuala. Actiunea are ca misiune introducerea graduala a bicicletei in peisajul vietii urbane, atat pentru recreere, cat si ca mijloc de transport alternativ, sanatos, cu impact minim asupra mediului. Centrul “I’Velo” din orasul de pe Bega este localizat in fata Primariei, in Parcul Justitiei (intrarea dinspre Parcul Rozelor), fiind cel de-al optulea deschis in cadrul programului, alaturi de cele din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Brasov si Constanta.

“Timisoara a facut eforturi semnificative in ultimii ani cu privire la incurajarea transportului alternativ, nepoluant: de la orasul cu cei mai multi kilometri de piste pentru biciclisti dupa Bucuresti, la modernizarea transportului public sau la sarbatorirea unor evenimente gen Ziua Transportului Public sau Saptamana Mobilitatii Europene. Initiativa I’Velo se inscrie in demersurile noastre de a incuraja timisorenii sa foloseasca cat mai putin masina”, a declarat Adrian Orza, viceprimarul Timisoarei.

Lansarea “I’Velo Timisoara” a fost marcata printr-un tur de biciclete desfasurat pe traseul Parcul Justitiei – Academician Alexandru Borza – Bdul Michelangelo – Pod Michelangelo – Bdul Parvan – Bdul Mihai Viteazu – Podul Mitropolit Saguna – Parcul Justitiei.

Cum functioneaza

Bicicletele sunt acordate spre folosinta temporara, programul avand atat o componenta gratuita cat si una cu plata. Inchirierea lor se face fie direct la centrele de inchiriere, fie prin rezervare online pe www.ivelo.ro .

Componenta gratuita se adreseaza tinerilor cu varsta sub 16 ani si pensionarilor, care vor putea inchiria bicicleta timp de 2 ore, pe baza carnetului de elev, respectiv a talonului de pensii.

Componenta cu plata se adreseaza persoanelor care nu se incadreaza in statutul de gratuitate, iar inchirierea bicicletei se va putea face pe baza actului de identitate.

Tarifele de inchiriere sunt de 3 lei pentru 1 ora si 15 lei pentru 24 de ore.

Program

Actualul sezon va fi deschis din aprilie pana in noiembrie 2012, de luni pana vineri de la 11.00 la 19.30 si in weekend intre orele 10.00 si 19.30. In lunile de vara, din iunie si pana in august, programul va fi prelungit seara pana la 21.30.

Bilant 2010 si 2011

In primii doi ani de functionare a programului, 550.000 de romani au petrecut pe bicicletele “I’Velo” peste un milion de ore si au parcurs mai mult de 6 milioane de kilometri.

Prin utilizarea transportului ecologic, pe doua roti, in locul autovehiculelor, romanii contribuit la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 800 de tone.

De asemenea, proiectul a creat 70 de locuri de munca, iar marca a avut 5 milioane de vizualizari si 500 de aparitii in mass-media romanesti si internationale.

Bicicletele “I’Velo” au fost folosite de peste 2.500 de persoane la 32 de evenimente (Noaptea Institutelor, Noaptea Galeriilor, Noaptea Bibliotecilor, Bucharest Summer University, Peninsula, Best’fest, Recicloniada, Let’s do it Cluj, Cursa ratustelor Oradea etc).

La sfarsitul lui 2011, I’Velo a castigat premiul National Energy Globe, cea mai importanta recunoastere internationala pe care o poate primi un program de mediu, in cadrul Galei Energy Globe Awards ce a avut loc inAustria.

Parteneri

Programul “I’Velo” se desfasoara sub inaltul patronaj al Ministerului Mediului si Padurilor, cu sprijinul primariilor din Bucuresti, Timisoara, Brasov, Cluj-Napoca, Iasi si Constanta, precum si al Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.