Mechel vinde toate cele 5 combinate din România. La Câmpia Turzii, prefectul promite tractoare

Grupul Mechel vrea să vândă cu 150 de milioane de dolari cele 5 combinate pe care le deţine în România la Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, Laminorul Brăila şi Ductil Steel, iar o firmă din Italia şi-a exprimat intenţia de a le cumpăra, a anunţat Liviu Pop, ministrul pentru Dialog Social. El susţine că ruşii nu doresc închiderea combinatelor, iar din discuţiile cu reprezentantul Grupului Mechel România “vânzarea se face în direcţia menţinerii activităţii şi a profilului fără schimbare de destinaţie”. Până la perfectarea acesteimposibile tranzacţii, combinatul Mechel Câmpia Turzii va intra în conservare, dar “nu se va tăia niciun utilaj pentru a-l duce la fier vechi”, a spus Pop. Prefectul Clujului pare să nu creadă într-o investiţie italiană şi promite să aducă aici un investitor chinez care să facă tractoare.

Potrivit ministrului pentru Dialog Social, o primă întâlnire între Grupul Mechel România şi firma din Italia va avea loc săptămânii viitoare.

“Sunt discuţii preliminare, urmează ca ei să vină cu precizări din acest punct de vedere”, a declarat Pop, după întâlnirea de luni, de la Prefectura Cluj, cu prefectul Ioan Vuşcan.

Cât priveşte combinatul Mechel Câmpia Turzii, Pop a spus că “ruşii doresc conservarea tuturor activelor de acolo în aşa fel încât, atunci când se face vânzarea, viitorul proprietar să decidă dacă vrea să continue activitatea cu utilajele existente sau nu”.

Prefectul Ioan Vuşcan susţine că va efectua o deplasare în China, la sfârşitul lunii octombrie, pentru a discuta o posibilă investiţie la Câmpia Turzii, într-o fabrică de tractoare.

La Câmpia Turzii rămân 238 din 1.050 de angajaţi

Din cauza cererii reduse pentru produsele combinatului, Mechel a redus producţia şi forţa de muncă la Câmpia Turzii. Din iunie a început disponibilizarea colectivă a 800 de angajaţi, în trei etape, până la sfârşitul lui septembrie. Din totalul de 1.050 de angajaţi rămân doar 238.

Contractul de privatizare a combinatului de la Câmpia Turzii a fost încheiat în 2003.

Grupul metalurgic rus Mechel a scos la vânzare numeroase active, inclusiv uzinele deţinute în România, şi doreşte să obţină 46 mil. dolari pentru Mechel Târgovişte, 33 mil. dolari pentru Mechel Câmpia Turzii, 32 mil. dolari pentru Laminorul Brăila şi 39 mil. dolari pentru Ductil Steel Oţelu Roşu şi Buzău.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.