Peste 5.500 de vitezomani prinşi în weekend

Poliţiştii rutieri au aplicat în weekend (12-14 aprilie) 9.729 de amenzi, dintre care 5.543 pentru încălcarea vitezei, 73 pentru consum de alcool şi restul pentru alte fapte prevăzute de OUG 195/2002. Totodată, oamenii legii au reţinut 378 de permise de conducere şi au retras 184 de certificate de înmatriculare. În aceeaşi perioadă, poliţiştii de la Ordine publică au dat 1.245 amenzi prevăzute de Legea 61/1991, 317 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 18 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

În total, 14.579 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de vineri până duminică inclusiv, în valoarea totală de aproape 2 milioane de lei (1.967.396 de lei, mai exact). Valoarea bunurilor confiscate se ridică şi ea la 105.114 lei.

Poliţiştii au desfăşurat 757 de acţiuni pe linie de ordine publică, circulaţie rutieră, de investigaţii criminale, investigare a fraudelor, dar şi pe alte linii de muncă, informează, luni, Poliţia Română. De asemenea, au efectuat 50 de percheziţii, 1.418 controale, 343 filtre şi 13 razii.

În timpul acţiunilor au fost depistate 346 de infracţiuni – 255 în flagrant delict – şi au fost prinşi 292 de suspecţi de infracţiuni, 40 fiind reţinuţi şi 21 arestaţi. Totodată, poliţiştii au găsit 5 autoturisme semnalate ca fiind furate.

Activităţile din cele 3 zile au fost desfăşurate de Inspectoratele de Poliţie Judeţene şi de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti suplimentar faţă de dispozitivele curente de ordine şi siguranţă publică.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.