ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Pomenile electorale ameninţă cu 0,8% deficitul bugetar

Data:

Apropiatele alegeri parlamentare şi reducerea de la 1,2%, la 0,7% a prognozei oficiale de creştere economică ar determina abaterea deficitului bugetar al României cu 0,8 puncte procentuale de la ţinta stabilită pentru acest an, de 3% din PIB (pe standarde ESA 95), potrivit BCR. “Nu credem că deficitul bugetar se va încadra în ţintă, ci va fi undeva la 3,8% din PIB pe standarde ESA, iar pentru anul viitor estimăm un deficit de 3,3%”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, noul economist-şef al BCR, Eugen Şinca.

În raportul macroeconomic al BCR se arată că încadrarea în ţinta de deficit bugetar pe primul semestru s-a realizat pe fondul reducerii cheltuielilor de investiţii şi a amânării plăţii furnizorilor.

“Alegerile parlamentare se apropie rapid şi vedem în continuare posibilitatea unui derapaj fiscal de circa 0,8pp de la ţinta stabilită pentru acest an, de 3% din PIB (ESA95), mai ales în condiţiile în în care prognoza oficială de crestere economică a fost redusă la 1,2% de la cea precedentă de 1,8-2,3%, în timp ce arieratele bugetelor locale au rămas în crestere în trimestrul al II-lea”, se menţionează în raport.

Execuţia bugetului general consolidat după primele 7 luni s-a încheiat cu un deficit de 6,97 miliarde de lei, respectiv 1,15% din PIB, faţă de un deficit de 1,96% din PIB în perioada similară din 2011 şi de 1,12% din PIB după primul semestru din acest an.

Guvernul s-a angajat prin acordul cu FMI să reducă deficitul bugetar în acest an la 2,2% pe metodologie cash, respectiv maxim 3% din PIB pe metodologie ESA95.

Totodată, prin cea mai recentă scrisoare cu FMI, Executivul s-a angajat să evite derapajele fiscale în perioada alegerilor generale de la sfârşitul acestui an, chiar dacă vor exista “presiuni” pentru relaxarea fiscală, şi să asigure o disciplină strictă la nivelul finanţelor publice locale. (M.S.)

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

GALERIE FOTO. Conferința „am MARFĂ. caut TRANSPORT” – ediția 2026

„Tehnologie. Securitate. Business” - au reprezentat temele principale, care...

Guvernul cumpără acțiunile Danube Logistics deținute de BERD

Guvernul a aprobat printr-o hotărâre, în ședința din 9...

KLM – de 30 de ani pe ruta București-Amsterdam

KLM Royal Dutch Airlines, cea mai veche companie aeriană...

Schimbări în conducerea Nokian Tyres Oradea

Teppo Huovila este numit director general și vicepreședinte al...

AnimaWings – zboruri directe Timișoara-Atena

AnimaWings a inaugurat, pe 5 aprilie, ruta directă Timișoara-Atena,...

Piața asigurărilor din România a continuat să crească, în 2025

Piața asigurărilor din România a crescut cu 10%, în...

Softronic livrează mai rapid ultimele 4 locomotive modernizate

Softronic va livra mai repede față de termenul contractual...

Înmatriculările de autovehicule noi, în martie (analiză APIA)

Înmatriculările de autovehicule au înregistrat creșteri pe aproape toate...