Ponta, cu ochii pe TVR

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, ca televiziunea publica este in stare de faliment, cu datorii de peste 50 milioane euro si o conducere profund politizata si obedienta. Seful executivului asigura insa ca nu se va implica si ca nu doreste sa-i schimbe pe actualii directori cu persoane supuse noii puteri.

“Nu mi-am schimbat parerea despre modul in care functioneaza TVR, dar de cand ocup functia de prim-ministru nu am facut nicio declaratie publica, niciun demers public si nici nu am de gand sa fac, tocmai pentru ca impartasesc ideea ca o televiziune care s-a obisnuit sa fie obedienta cu cei de la putere nu foloseste nimanui”, a spus Ponta, contrazicandu-se.

In urma cu o saptamana, Victor Ponta a declarat ca postul public de televiziune este profund politizat si dezinformeaza populatia, avand si un management defectuos, dar solutia nu este schimbarea unei conduceri politice cu directori numiti tot politic, ci un sistem european bazat pe criterii de management.

Premierul a precizat, joi, ca nu agreeaza sistemul in care “tipam preventiv ca poate ramane ceva” si ca nu este interesat de schimbarea conducerii “profund politizate si obediente” a TVR cu alta conducere supusa fata de noua putere.

“N-am interupt nicio emisiune”

El sustine ca nu a interupt nicio emisiune, asa cum s-a vehiculat prin mass-media. ”Oarecum intr-un sistem pe care eu l-am studiat ca jurist, din epoca stalinista, am fost acuzat de ceva dupa care ramane sa dovedesc ca eu sunt nevinovat: ca i-am intrerupt eu emisiunea unui distins jurnalist, Mircea Marian. Habar nu am de emisiunea domniei sale, nu i-am intrerupt nicio emisiune”, a declarat Victor Ponta.

Despre “starea de faliment” a TVR, premierul spune ca “daca gasim o solutie nu doar sa o manageriem apolitic, ci si de unde platim zecile de milioane de euro, am avea sanse foarte mari sa-i dam chiar anul acesta o noua fata”. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.