Ponta: Nu mai merg eu la Bruxelles, o să-l rog pe pe preşedintele Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat că nu va mai participa la reuniunile Consiliului European de la Bruxelles, unde îl va ruga pe preşedintele Băsescu să meargă. El a adăugat că o coabitare între ei presupune colaborarea în privinţa aderării la Schengen sau a rezolvării problemelor legate de fondurile UE. Despre amânarea primirii României ân Spaţiul Schengen, Ponta a acuzat că “dacă preşedintele ţării ţipă că e lovitură de stat, e normal să nu ne primească ăia!”.

 “Domnul Băsescu va vrea, probabil, să meargă la Bruxelles. Foarte bine, chiar o să-l rog să meargă la Bruxelles. O să-l rog pe domnia-sa să meargă, pentru că vorbim de faimosul cuvânt “coabitare”, şi o să-i propun: Domnule preşedinte Băsescu, cred că e important ca dumneavoastră să mergeţi la Bruxelles şi să le spuneţi oamenilor de acolo: «Stimaţi colegi europeni, nu mai luaţi în serios ce am zis până acuma, aia cu lovituri de stat, cu Justiţia… Gata, s-a rezolvat problema, m-am întors eu»”, a spus Victor Ponta, vineri seară, la Antena 3.

Prim-ministrul a arătat că România are acum o serie de probleme de rezolvat, precum aderarea la spaţiul Schengen, care nu a avut loc nici în timpul guvenării Boc şi probabil nu va avea loc nici acum, însă dintr-un cu totul alt motiv.

“Dacă preşedintele ţării ţipă că e lovitură de stat, e normal să nu ne primească ăia!”, a conchis Ponta.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.