Ponta o dă pe după cireş cu retragerea cererii ISC de la Înalta Curte

Premierul Victor Ponta suştine că el nu este şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) să dispună retragerea adresei trimise de fostul inspector-şef al acestei instituţii, Adrian Grăjdan, prin care a renunţat la calitatea de parte civilă în dosarul de corupţie al lui Adrian Năstase -Trofeul Calităţii. Reamintim că şeful Executivului şi-a transferat în subordinea directă Inspectoratul de Stat în construcţii, de la Ministerul Dezvoltării, în prima şedinţă a Guvernului USL, din 8 mai, iar 10 zile mai târziu l-a numit pe noul şef, Grăjdan, care l-a “albit” pe Năstase, în sensul că dosarul de corupţie nu mai are acum obiect, atât timp cât ISC nu se mai consideră parte pagubită. Ponta este însă mai mult decât şeful Inspectoratului, iar răspunsul său este cel putin dubios.

“Eu nu sunt seful ISC, sunt al Guvernului. Eu nu sunt conducatorul ISC. (…) Nu sunt subalternii mei, imi pare rau… La sefia ISC se afla in mod interimar cel care conducea si inainte de schimbarea Guvernului. Are o singura datorie, pe care sper ca si-a facut-o intotdeauna, sa aplice legea si sa respecte ceea ce legea iti cere pentru institutia respectiva. Eu nu sunt seful ISC”, a dat-o Ponta pe dupa cires, incoltit de jurnalisti.

Cat priveste prejudiciul, a carui valoare ajunsese la 1,8 milioane de euro dupa ce fostul – acum actualul – inspector-sef al ISC il solicitase in 16 mai a.c., seful Executivului sustine ca instanta trebuie sa decida. “Eu nu sunt instanta de judecata. Eu nu sunt conducatorul ISC, cei de acolo trebuie sa aplice legea. Nu sunt subalternii mei. Nu trebuie sa faca nimic ilegal. (…) Eu sunt primul-ministru, am o singura atributie: de a numi si a demite pe seful ISC. In rest, cei care sunt acolo trebuie sa aplice legea si nu le voi cere niciodata nimic altceva decat sa aplice legea”, a insistat Victor Ponta.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.