Preturile carburantilor, supravegheate de Guvernul Germaniei

Guvernul Germaniei a aprobat, miercuri, infiintarea unei institutii de supraveghere a preturilor carburantilor, in incercarea de a stopa cresterea masiva  a acestora. In ultimele saptamani, benzina si motorina s-au scumpit masiv, iar Executivul a decis sa intervina decisiv. Mai mult, pe piata germana se face si o ancheta asupra unui posibil cartel al petrolistilor.

Operatorii celor aproximativ 14.700 de benzinarii din Germania vor fi obligati sa informeze in detaliu noua institutie cand si in ce masura vor creste sau vor reduce preturile. De asemenea, acestia trebuie sa precizeze la ce pret si in ce cantitate au achizitionat carburantii.

“Pot intelege pe deplin nemultumirea automobilistilor referitoare la felul in care are loc cresterea sau scaderea preturilor benzinei. Nu se stie cum sunt stabilite preturile. Acesta este motivul pentru care dorim sa crestem concurenta si transparenta”, a argumentat ministrul german al Economiei, Philipp Rosler.

Legea va intra in vigoare in acest an.

Cea mai mare federatie a cluburilor de automobilism din Germania si Europa, ADAC, considera ca infiintarea unei astfel de institutii va permite cresterea transparentei pietei.

Purtatorul de cuvant al ADAC, Andreas Holzel, a avertizat totusi ca operatorii mai mici de benzinarii ar putea avea dificultati sa explice preturile, comparativ cu marile grupuri.

Cartelul petrolistilor, in vizor

La inceputul lunii aprilie, autoritatile germane de reglementare in domeniul concurentei au anuntat lansarea unei anchete impotriva a 5 grupuri petroliere si operatori de benzinarii, BP/Aral, Esso, Jet, Shell si Total. Companiile sunt suspectate sa au facut intelegeri in detrimentul unor operatori independenti de benzinarii, mai mici.

Petrolistii acuza “Politia benzinei”

De partea cealalta, operatorii de benzinarii califica noua institutie drept “Politia benzinei”.

“Au creat un monstru birocratic pentru care vor plati contribuabilii. Aceasta institutie nu schimba nimic in evolutia preturilor la pompa, care sunt determinate de cotatia petrolului pe piata mondiala”, a declarat purtatorul de cuvant al Federatiei Benzinariilor, Karin Retzlaff. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.