Rabla la 4 luni: Aproape 26.000 de casări și 8.000 de maşini noi cumpărate

Aproape 26.000 de autoturisme au fost casate și 8.000 de maşini noi au fost achiziţionate în prima sesiune a Programului Rabla, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). Operațiuneaa demarat în 5 aprilie, cu un buget de 114 milioane lei necesar scoaterii din uz a 30.000 de autoturisme. Pentru a doua sesiune, în 8 august au fost alocați 57 de milioane de  lei, pentru casarea altor 15.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani.

Concret, au fost casate 25.964 de autoturisme rulate, iar din cele 8.006 maşini cumpărate, 3.661 sunt de producţie autohtonă, respectiv Dacia sau Ford.

Cât priveşte sesiunea ”Rabla” pentru persoanele juridice, aceasta se află în derulare, fiind în etapa de depunere a dosarelor, în perioada 23 aprilie – 31 august.

La fel ca în anii 2010 şi 2011, prima de casare valorează 3.800 lei, fiind exprimată printr-un tichet cu valoare nominală. Pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult 3 tichete valorice.

În ultimii doi ani au fost casate 305.964 autoturisme uzate şi au fost achiziţionate 101.766 autoturisme noi, dintre care 40.269 fabricate în România.

Lista producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor autorizaţi, precum şi cea a operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz este publicată pe site-ul AFM la secţiunea ”Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2012”.

Magda SEVERIN

Imagineș Jean-Mihai PÂLȘU

1 COMENTARIU

  1. cred ca ar fi bine ca guvernantii sa inoiasca si parcul de tractoare si camioane.ei motiveaza ca posesorul unui utilaj uzat nu are diferenta valorica sa achite un utlaj nou,dar daca tin la mediu ar putea da o prima de casare pe linga valoarea de fier vechi fara a fi necesar sa cumperi un utilaj nou. unii proprietari doresc sa caseze un camion si sa compere o autoutilitara 3,5 SH.oricum poluarea ar fi diminuata. Cred ca Programul rabla este pentru fabricantii de autoturisme nu pt mediu

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.