UPDATE! PROTESTUL transportatorilor a început. Poliţia dă amenzi de 8.000 de lei şi ridică permise la Zalău. Ponta pleacă la funeraliile lui Mandela

1

Sute de camioane mărşăluiesc pe şoseaua de centură a Capitalei încă de dimineaţă, în prima zi a protestului declanşat pe termen nelimitat de Confederaţia Naţională Rutieră (CNR). Însă coloane de TIR-uri pot fi văzute şi la Timişoara, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Braşov, Argeş, Cluj etc., protestul fiind unul naţional. Au apărut şi primele riposte ale Poliţiei: la Zalău, şoferii de TIR-uri sunt amendaţi cu 8.000 de lei şi li se ridică permisele. În tot acest timp, premierul Victor Ponta se pregăteşte să plece în Africa de sud, la funeraliile lui Nelson Mandela. Autorităţile îi ignoră în continuare pe transportatorii nemulţumiţi de legislaţia care îi falimentează prin taxele imense pe care le plătesc şi care, mai nou, vor creşte prin noua acciză la carburanţi.

VOM ACTUALIZA ŞTIREA PE TOT PARCURSUL ZILEI

UPDATE ora 19.00: Preşedintele Traian Băsescu a declarat că majorarea accizei trebuie eliminată atât la motorină, cât şi la benzină, deoarece îi afectează şi pe taximetrişi, întrucât “taxiurile merg pe benzină”. În plus,  acciza suplimentară de 7 eurocenţi nu se justifică deoarece, prin Tratatul cu Comisia Europeană, România se încadrează încă de la 1 ianuarie 2013 în cuantumul stabilit pentru acciză, ba chiar l-a depăşit puţin. 

“Nu ştiu de ce s-a dus Voinea la Bruxelles, iar nedumerirea mea este cu atât mai mare cu cât România şi-a îndeplinit obligaţia din tratat, şi aceasta este de o acciză de 359 de euro pe mia de litri de benzină fără plumb. Acciza la 1 ianuarie 2013 este de 359,59 euro/1.000 de litri, ceea ce înseamnă că benzina avea deja cu 59 de eurocenţi mai mult de la începutul anului. Prin tratat, la motorină acciza era stabilită la 330 euro de euro la mia de litri, iar de la 1 ianuarie se aplica deja o acciză de 330,397 de euro/1.000 de litri de motorină”, a precizat şeful statului.

“Eu îmi menţin poziţia, cel puţin în lipsa unor argumente serioase, că majorarea accizei la combustibili nu se justifică şi că acciza suplimentară trebuie eliminată”, a insistat el.

Traian Băsescu apreciază însă că “poziţia comunicată de Guvern creează condiţii pentru discutarea pe această temă”. Întrebat dacă este o invitaţie făcută premierului Ponta, preşedintele a replicat: “Am spus că apreciez că este deschisă calea dialogului, nu că îl invit pe premier”.

UPDATE ora 17.00: “Faptul că premierul a anunţat că Guvernul renunţă la impunerea accizei suplimentare de 7 eurocenţi la motorină nu înseamnă că vom renunţa la protest, deoarece acciza reprezenta doar unul din punctele de pe lista noastră de revendicări”, ne-a declarat Siegfried Mayer, secretarul general al Confederaţiei Naţionale rutiere (CNR).

Reprezentantul confederaţiei a precizat că secretarul de stat Buică a transmis astăzi la CNR, la ora 13.00, o adresă prin care a invitat reprezentanţii patronatelor din transporturi să vină la ora 14.00 pentru discuţii. “Este cel puţin o lipsă de respect faţă de noi, pentru că suntem răsfiraţi în toată ţara şi nu putem veni aşa, într-o oră, cum bate din palme ministerul. Am înţeles însă că se află deja transportatori la discuţii. Nu este vorba nicidecum de cei care protestează”, a atras atenţia Mayer, făcând referire la “oamenii de casă ai ministerului”. 

“Am făcut o adresă prin care am cerut în continuare ca întâlnirea să aibă loc cu reprezentanţi ai tuturor ministerelor şi instituţiilor implicate în procesul legislativ referitor la domeniul transporturilor, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, Ministerul Finanţelor, Departamentul Proiectelor de Infrastructură, CNADNR, iar doamna ministru Mănescu să conducă această întrunire. Noi nu putm discuta nici de recuperare de acciză, nici de intrare în oraş cu reprezentanţii MT. Iar dacă nu vom fi luaţi în serios nu are rost nicio întâlnire”, a avertizat secretarul general al CNR. 

UPDATE ora 16.00: Premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul va amâna cu 3 luni introducerea accizei la motorină. Despre protest, el a bravat, spunând că “este numai la televizor, am vorbit cu doamna ministru Mănescu”. Este clar însă că s-a speriat şi că nu este doar o coincidenţă faptul că a anunţat tocmai astăzi decizia de amânare a accizei, care probabil că nici nu va mai fi introdusă.

Dar atitudinea aceasta de luare a unor decizii la care este obligat apoi să renunţe – cum a fost şi în cazul Codului insolvenţei şi a Codului rutier – demonstrează o lipsă de viziune asupra structurii bugetului şi de anticipare a unor proteste care au pornit inclusiv de la presă. 

UPDATE 15.30: ARTRI anunţă, într-un comunicat, că sprijină “solicitarea transportatorilor  de a ajunge la masa dialogului cu autoritățile și este pregătită să participe la toate negocierile pe care Ministerul Transporturilor are datoria să le inițieze”. “Guvernul României și transportatorii au nevoie urgent de un parteneriat strategic pentru perioada 2014-2020”, se mai arată în comunicatul remis redacţiei.

UPDATE ora 14.00: Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) își exprimă îngrijorarea în legătură cu efectele pe care le va avea protestul transportatorilor în caz că va continua mai mult de două zile. 

„În prezent, rețelele de magazine membre ale AMRCR au stocurile asigurate, însă dacă greva va dura mai mult de două zile putem anticipa că vor apărea probleme în primul rând la produsele proaspete – legume, fructe, lapte, carne și pește, însă ulterior și stocurile celorlalte mărfuri vor avea de suferit”, a declarat Delia Nica, director executiv al AMRCR.

Asociația este îngrijorată, totodată, de mărirea accizelor la carburanți, unul dintre subiectele principale pentru care transportatorii au recurs la grevă.

„Sperăm ca părțile implicate să identifice cât mai curând o soluție pentru această problemă. Dorim să îi asigurăm pe clienții noștri că vom depune toate eforturile pentru ca eventualele efecte negative să fie resimțite cât mai puțin de către aceștia”, se mai arată în comunicat. 

Mayer Siegfried, secretarul general al Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR), participă la acţiunea de la Arad. El ne-a declarat că protestul va continua până când se ajunge la o înţelegere cu Guvernul privind revendicările prevăzute în minuta încheiată în 22 mai la Ministerul Transporturilor.

„În foarte multe oraşe din ţară transportatorii au ieşit în stradă. Dar la Zalău, Poliţia, într-un exces de zel şi la ordinul prefectului, a început să îi amendeze pe transportatori pentru că „încurcă circulaţia”. Le dau 80 de milioane de lei (vechi, n.r.), amendă, le-au ridicat permisele, este ceva fără precedent. Oare ce aşteaptă Guvernul, să se coalizeze şi populaţia cu noi? Omul, când a ajuns la capătul răbdării, nu mai poate fi oprit”, ne-a declarat Siegfried Mayer.

Despre faptul că premierul Ponta va pleca în Africa de sud, la funerariile lui Nelson Mandela, reprezentantul confederaţiei transportatorilor ne-a spus: „Nu-i nimic, îl vom aştepta în stradă să se întoarcă de la înmormântare”.

Pe Centura Capitalei, camioanele de merg în cerc, se aliniază, trag pe dreapta, pleacă, vin altele să parcheze, astfel că traficul rutier se desfăşoară cu dificultate. Cine se încumetă să intre pe această şosea nu mai poate ieşi decât după ore întregi, în urma mastodonţilor care se deplasează în pas de melc.

UPDATE 14.30: Sunt două coloane care circulă una pe o bandă, alta pe banda opusă. Autotrenurile vin valuri, valuri, iar după 4 ore de condus şoferii trebuie să oprească deoarece, potrivit legii, au nevoie de odihnă 45 de minute. Şi, cum nu există parcări, trag pe dreapta. După perioada de odihnă, o iau din loc, dar merg încet încet, cu maxim 10 km/h. Mai multe echipaje de poliţie se află pe şoseaua de centură pentru a fragmenta coloanele de camioane şi a fluidiza traficul, dar le recomandă celorlalţi conducători auto să evite şoseaua de centură.

Fiecare camion are pe parbriz  afişat mesajul “PROTEST NAŢIONAL”.

Transportatorii au ieşit în stradă şi în alte 24 de judeţe, unde îşi exprimă nemulţumirea faţă de Guvern reprezentanţii patronatelor din transportatori membre ale Confederaţiei Naţionale Rutiere: Asociaţia Patronală a Transportatorilor din Arad, Federaţia Operatorilor Români de Transport, Federaţia Transportatorilor Europa, Asociaţia Transportatorilor Rutieri în Construcţii, Breasla Marilor Transportatori din Cluj şi Asociaţia transportatorilor rutieri de mărfuri din Maramureş, Transilvania, Moldova şi Constanţa.

Numai rezolvarea punctelor din Minuta încheiată în 22 mai va opri protestul

Potrivit preşedintelui CNR, Augustin Hagiu, peste 86.000 de TIR-uri “vor rămâne pe loc la nivelul întregii ţări”. Iar protestul va continua pe temen nelimitat, până când Guvernul se va apleca asupra problemelor unei bresle care nu este formată din bugetari care şi nu cere salarii mai mari, ci vrea să nu mai fie jecmănită cu amenzi excesive şi cu o nouă scumpire a carburanţilor, în condiţiile în care transportatorii contribuie consistent la bugetul ţării prin taxe şi impozite foarte mari.

Hagiu avertizează că numai după ce se vor rezolva solicitările transportatorilor din minuta încheiată în luna mai cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor se va mai putea intra într-un dialog cu ei.

Taxe şi amenzi excesiv de mari

Transportatorii de marfă sunt revoltaţi de noua acciză de 7 eurocenţi ce se va introduce în preţul litrului de combustibili la 1 ianuarie 2014, dar şi de amenzile excesiv de mari instituite prin HG nr. 69/2012 şi pe care guvernanţii şi parlamentarii promit de un an şi jumătate că le reduc, dar nu fac acest lucru.

Greva din transporturile de marfă ar putea paraliza aprovizionarea magazinelor. Deocamdată, autorităţile tac.

Prim-ministrul Victor Ponta va merge marți în Africa de Sud pentru a participa la funeraliile naționale ale fostului președinte Nelson Mandela, care vor avea loc pe stadionul FNB din Johannesburg, informează un comunicat de presă al Executivului.

UPDATE 1: În judeţul Cluj, peste 40 de șoferi de TIR și camioane au parcat autovehiculele la intrarea pe Autostrada Trasilvania, în apropiere de Gilău, blocând o singură bandă de mers. O a doua zonă de protest este cea a Aeroportului Internațional “Avram Iancu”, însă polițiștii i-au redirecționat pe protestatari către ieșirea din oraș, spre centura de ocolire Dej-Apahida. În aceste condiţii, protestatarii au decis să facă o coloană pe Bulevardul Muncii.

“La un camion sub 7 tone, care înregistrează 150.000 de km parcurși anual, noua acciză va duce la o creștere cu 2.700 de euro pe an la factura de alimentare cu combustibil. O firmă care are zece camioane va trebui să plătească în plus 27.000 de euro anual. Asta înseamnă că se închid afacerile transportatorilor, din cauza costurilor prea mari. De asemenea, protestăm și față de amenzile prea mari aplicate de Poliția Rutieră”, a declarat Ioan Muncaciu, reprezentantul Asociației Micilor Transportatori Cluj.

Marius Bruchental, vicepreședintele filialei Cluj a Sindicatului Național al Conducătorilor Auto, a spus că “am trăit și experiența grevei în Franța, dar acolo nu este așa. Aici la noi oamenii se tem. Este nevoie de coalizare între patronate și sindicatele șoferilor pentru că numai împreună putem reuși”.

UPDATE 2: La Botoşani, zeci de mașini de transport marfă protestează la ieșirea din municipiu spre Suceava. Camioanele staționează pe drumul european E 58 Botoșani-Suceava, blocând doar câte o bandă pe fiecare sens de mers, astfel încât circulația rutieră nu a fost afectată.

UPDATE 3: La Sibiu, pe centura ocolitoare sunt oprite peste 120 de TIR-uri şi camioane, iar traficul este blocat. Centura are 20 km, dintre care peste 17 sunt în regim de autostradă.

UPDATE 4: În jud Arad, protestul are loc pe DN 7, între municipiul Arad şi Pecica. Traficul este îngreunat pe DN 7, spre frontiera cu Ungaria, de cele peste 200 de automarfare care mărşăluiesc pe centura rutieră de nord-vest (parte din DN 7) a municipiului Arad. Coloana de mastodonţi se deplasează cu viteză redusă (maxim 10 km/h) spre frontiera cu Ungaria din zona Vămii Nădlac, iar când ajunge la Pecica se întoarce şi reia circuitul. Pe parcursul marşului, maşinile vor trage pe dreapta din când în când, unde vor staţiona pentru perioade scurte de timp, “fără să blocăm traficul”, ne-a precizat, Siegfried Mayer, secretarul general al CNR, prezent la protestul de la Arad.

Poliţiştii le recomandă şoferilor care merg în Ungaria să aleagă Vama Turnu, folosind drumul judeţean spre Variaşul Mare, pentru a evita DN 7.

UPDATE 5: În judeţul Vâlcea, şoferii de TIR-uri şi autoutilitare protestează conducând cu viteză redusă, în coloană, pe un traseu care include trei drumuri naţionale. Convoiul a pornit de la kilometrul 109 al DN 64, în zona municipiului Râmnicu Vâlcea şi se deplasează pe traseul DN 64 Rm Vâlcea – DN 67 comuna Budeşti – DN 7 Călimăneşti – Brezoi şi retur.

Magda SEVERIN

1 COMENTARIU

  1. Ma bucur c-ati inceput!Ieri am circulat pe centura pentruu ca trebuie sa livrez niste transformatori la un punct de logistica al Enelului. Ma bucur ca ati pornit acest protest pentru ca numai asa acesti mincinosi care conduc treburile in Romania isi vor da seama ca nu sint singurii care pot decide ceva in aceasta tara. Si asa este si normal!Putrea apartine poporului care o imprumuta din cind in cind pentru citiva ani unor neica nimeni numiti guvernanti ,parlamentari ,etc Doar solidaritatea de Breasla poate salva aceasta actuivitate numita Transport. Guvernanttii au impresia ca tot ceea ce baga pe sub nas coboara de undeva din cer la o pocnitura din degete a lui Doamne Doamne. Mi-aduc aminte ca inainte de a cadea ,desi situatia in tara era albastra ,Ceausescu a tinut mortis sa plece la dracu’n praznic. Ponta putea trimite pe oricine sa reprezinte guvernul Romaniei. Insa ii este frica si procedeaza ca un copil care crede ca daca se ascunde pe sub paturi belelele in care s-a bagat vor disparea. Este clar un semnal de imaturitate politica. Problemele trebuiesc abordate ,infruntate si rezolvate. Daca nu esti instare sa faci asa ceva e semn ca trebuie sa lasi pe altul.Eu cel puitn asa vad lucrurile. Sint alaturi de voi
    ! NU VA OPRITI PINA CIND NU VA REZOLVATI PROBLEMELE! De prea multe ori in tara asta s-a dat inapoi pentru un blid de linte in plus! Bafta !

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.