“Rabla” se urneşte din 10 iunie, dar pe sfert

Începând de luni, 10 iunie, persoanele fizice îşi pot casa, în sfârşit, maşinile mai vechi de 10 ani, la unul dintre colectorii validaţi de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) (listă publicată, de vineri, pe site-ul www.afm.ro). Vestea proastă este că în prima etapă va fi distribuit numai 25% din numărul total de tichete, în funcţie de câte maşini mai vechi de 10 ani se află în parcurile auto judeţene, potrivit bazei de date a Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). 

“Având în vedere numărul mare de solicitări primite de la cetățeni, am decis să repartizăm 17.000 de tichete pentru persoanele fizice și 3.000 de tichete pentru persoanele juridice, inclusiv instituțiile publice” a declarat, vineri, președintele AFM, Adrian Gearâp.

Repartizarea tichetelor valorice nu va fi egală în fiecare judeţ, ci se va face în funcţie de statisticile DRPCIV.

De asemenea, distribuirea acestora se face în mod egal între punctele de lucru aparţinând colectorilor validaţi din judeţul respectiv, anunţă AFM.

Persoanele juridice, inclusiv instituțiile publice, pot depune la sediul AFM, tot de luni, dosarele de înscriere.

Pe site-ul AFM poate fi consultat şi Ghidul de finanţare, ce cuprinde atât condiţiile de eligibilitate, cât şi documentaţia necesară înscrierii în program.

Sunt interzise:

1. Transferul şi schimbul de tichete distribuite de către AFM între colectorii validaţi

2. Transferul şi schimbul de tichete între punctele de lucru aparţinând aceluiaşi colector validat, fără acordul prealabil al AFM.

“Consumarea tichetelor primite iniţial este o condiţie obligatorie pentru  depunerea unei cereri de suplimentare a acestora, atât pentru persoanele fizice, cît şi pentru persoanele juridice şi operatorii economici fără personalitate juridică”, precizează, vineri, AFM.

Distribuirea tichetelor solicitate se face din stocul disponibil la nivel naţional pentru persoanele fizice, până la epuizarea acestuia, şi în limita stocului alocat de către AFM proprietarilor persoane juridice şi operatori economici fără personalitate juridică.

În baza cererii de distribuire depuse, Administraţia Fondului pentru Mediu poate distribui cel mult 200 de tichete la fiecare cerere de suplimentare.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.