Rafinaria Petrobrazi, oprita temporar

OMV Petrom (SNP) anunta ca va opri pentru 6 saptamani rafinaria Petrobrazi Ploiesti, pentru modernizarea unei instalatii ce va permite procesarea exclusiva a petrolului extras in Romania. “Se va reduce capacitatea rafinariei la 4,2 milioane tone pe an, va deveni posibila procesare exclusiva a titeiului domestic din productie proprie, iar rata de utilizare a rafinariei si mixul de produse se vor imbunatati”, se arata in raportul financiar pentru primul trimestru al OMV Petrom.

OMV Petrom anunta inca din 2009 ca renunta la planul de majorare a capacitatii de rafinare a unitatii Petrobrazi la 6 milioane de tone anual, pe care o va reduce la 4,2 milioane tone.

Petrobrazi este singura unitate functionala de rafinare a petrolului din portofoliul OMV Petrom. Compania mai are o rafinarie, Arpechim Pitetti, pe care insa a inchis-o anul trecut.

OMV Petrom, controlata de grupul austriac de petrol si gaze OMV, a inregistrat in perioada ianuarie – martie un profit trimestrial record, de 1,38 miliarde lei (381 milioane euro), in crestere cu 65% fata de acelasi interval din anul precedent, si vanzari in urcare cu 21%, la 6 miliarde lei (1,3 miliarde euro). (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PALSU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.