„Războiul depozitelor: Texas” şi „Recuperatorii de camioane”, sezoane noi la TV History®

Din ianuarie începe la TV History® sezonul 5 din “Războiul depozitelor: Texas” – în fiecare marți de la ora 21:00 – şi sezonul 2 din „Recuperatorii de camioane” – joia de la aceeaşi oră. De asemenea, vor continua serialele “Oamenii cu topoare” – din 11 ianuarie, în fiecare duminică de la ora 21:00 – şi “Aşii amanetului” – lunea de la 21:00.

În fiecare episod din “Războiul depozitelor: Texas”, personajele se îndreaptă către licitaţiile de depozite şi aşteaptă cu nerăbdare să afle ce este în spatele uşilor. Proprietarul spaţiului va tăia lacătul unui depozit părăsit şi va ridica pentru prima oară uşa, permiţându-le cumpărătorilor potenţiali să arunce o privire înăuntru, ajutaţi doar de o lanternă.

Aceasta va fi singura ocazie când vor putea evalua dacă depozitul conţine gunoaie sau comori.

Va fi un moment dramatic, când cumpărătorii se gândesc dacă merită să liciteze. Dar cât de mult vor urca preţul? Unul din cei mai de succes – şi cel mai excentric – licitatori din ţară conduce operaţiunea, alături de o serie de cumpărători obișnuiți. Iar rezultatul nu trebuie ratat.

În al doilea sezon din “Recuperatorii de camioane” pot fi urmărite echipe din întreaga Americă, pornite în misiuni periculoase de recuperare a încărcăturilor dispărute. Drumurile din SUA sunt sistemul circulator al unei economii prospere dar, în fiecare săptămână, sute de camioane cu încărcături valoroase sunt furate şi apoi abandonate.

Aceste camioane trebuie găsite şi recuperate, altfel transportatorii vor pierde bani. Pentru fiecare camion găsit se acordă o recompensă, care este suplimentată dacă încărcătura este găsită intactă. Sezonul 2 promite recompense mai mari, termene mai strânse şi concurenţă directă. Anul acesta, trei echipe se vor strădui să recupereze toate încărcăturile pierdute – dar câştigătorii iau totul, pentru că numai cei care recuperează şi camionul sunt plătiţi. Fiecare echipă se consideră cea mai bună şi acum are ocazia s-o dovedească.

Totodată, din 11 ianuarie, în fiecare duminică de la ora 21:00 se vor întoarce cu un nou sezon “Oamenii cu topoare”. A fost numită cea mai periculoasă meserie din America de Nord; este vorba despre taberele îndepărtate de ţapinari din nordvestul continentului.

De la independenţi, care folosesc drujbe şi topoare, la megautilajele de mare putere, industria cherestelei combină tradiţia cu tehnologia modernă. Pericolul îi pândeşte permanent pe aceşti temerari care riscă totul zi de zi pentru cherestea. Nu toţi vor rezista, dar cei care reuşesc se vor alătura adevăraţilor “oameni cu topoare”.

De asemenea, în fiecare luni la ora 21:00 se întoarce serialul “Aşii amanetului”. Telespectatorii History® sunt poftiţi la casa de amanet “Gold & Silver” din Las Vegas, unde trei generaţii ale familiei Harrison – bunicul Richard, fiul Rick şi nepotul Corey – conduc o afacere de familie.

Între cei trei sunt certuri, dar şi prietenie. Ei îşi folosesc cunoştinţele şi instinctul pentru a evalua articolele aduse la amanet, de la cele obişnuite la cele cu adevărat încărcate de istorie, cum sunt sabia unui ofiţer de cavalerie, o motocicletă Harley Davidson şi chiar un set de saci de box care i-au aparţinut lui Rocky Marciano. Trebuie să descopere ce este fals şi ce e veritabil şi vor dezvălui răspunsul la întrebările la care ne gândim cu toţii: “Care este povestea acestui obiect?” şi “Cât valorează?”. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.