România, codaşa UE la construcţii

România a avut în luna iunie cea mai mare scădere din Uniunea Europeană la lucrările de construcţii, de 2,4%, în condiţiile în care la nivelul UE s-a înregistrat o creştere de 0,8%, iar în Zona Euro, de 0,7%, arată datele prezentate, marţi, de Oficiul european de Statistică (Eurostat). Institutul Naţional de Statistică (INS) anunţa, recent, că în primul semestru, scăderea a fost de 6,8% la volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută şi de 7% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, comparativ cu intervalul similar din anul anterior.

Numai 4 state membre ale UE au înregistrat creşteri în iunie, comparativ cu luna mai, în timp ce în 6 state membre, inclusiv România, lucrările de construcţii au scăzut. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Slovacia (10,5%), Polonia (5,3%) şi Germania (1,6%).

În ritm anual, în luna iunie 2013, comparativ cu luna iunie 2012, lucrările de construcţii în UE au înregistrat o scădere de 1,5%, în timp ce, în Zona Euro, volumul lor a scăzut cu 3,0%.

Astfel, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în 10 state membre, inclusiv în România (minus 3,9%) şi a crescut doar în 3 state. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Polonia (minus 16,3%), Portugalia (minus 12%), Slovacia (minus 10,7%) şi Cehia (minus 9,8%).

7% scădere în primul semestru, conform INS

Potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS), volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, în primele 6 luni, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 6,8%, respectiv cu 7%, comparativ cu intervalul similar din anul anterior.

INS mai arată că, în luna iunie, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de luna anterioară, ca serie brută cu 10,2%, în timp ce, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 2,4%. Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, în iunie 2013, faţă de iunie 2012, cu 4,7%, scădere reflectată prin lucrările de construcţii noi (-14,4%).

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.