România va avea o poziţie faţă de Siria abia după rezultatul inspecţiei ONU

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că poziţia României faţă de Siria va fi anunţată după rezultatul inspecţiei ONU, precizând însă că ţara noastră nu va putea accepta utilizarea armelor chimice “împotriva oricărei părţi”. Şeful statului a fost întrebat de jurnalişti, după declaraţia pe care a făcut-o la Cotroceni privind şomajul şi scăderea îngrijorătoare a investiţiilor străine, despre o posibilă intervenţie externă în Siria.

“Noi ne vom poziţiona după ce vom afla rezultatul inspecţiei ONU. Sigur că nici noi nu putem accepta utilizarea gazelor toxice împotriva oricărei părţi, de orice parte”, a precizat Traian Băsescu.

Experţii desemnaţi de Organizaţia Naţiunilor Unite să ancheteze posibila folosire a armelor chimice în Siria au putut strânge, luni, eşantioane, în apropiere de zona unui presupus atac. Ei au fost obligaţi, iniţial, să se întoarcă din drum, după ce au fost ţinta unor lunetişti. În cele din urmă, experţii ONU au putut vizita un spital de campanie la sud-vest de Damasc, unde au primit îngrijiri victimele atacului din 21 august.

Opoziţia şi ţările occidentale acuză armata siriană că a ucis peste 300 de civili într-un atac cu arme chimice, iar alte câteva mii sunt rănite, în zona unde s-au deplasat inspectorii ONU.

Siria este condusă de Bashar al-Assad, după ce tatăl său, Hafez al-Assad, s-a aflat la putere  din 1970 până în 2000. În 29 ianuarie 2011, în Siria a izbucnit o revoluție sângeroasă, pe care guvernul condus de Bashar al-Assad încearcă fără succes să o înăbușe prin forță armată.

Astfel, Siria se confruntă de 2 ani şi jumătate cu un război civil în care peste 100.000 de oameni au fost ucişi iar zeci de mii au fost arestaţi. Peste 2 milioane de locuitori din totalul de 22,7 milioane s-au refugiat în ţările vecine. Folosirea armelor chimice împotriva populaţiei a pus capac la toate, iar acum marile puteri ale lumii se consultă în privinţa unei intervenţii militare în zonă.

Regimul lui Bashar al-Assad se apără în faţa comunităţii internaţionale, afirmând că atacul cu gaz sarin de săptămâna trecută ar fi fost comis de rebeli, nu de armată.

Însă Pentagonul a început deja mobilizarea Forţelor Navale în apropierea Siriei, o a patra navă americană, dotată cu rachete de croazieră, fiind transferată în estul Mării Mediterane.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.