UPDATE! Şeful ANAF pus de PNL nu vrea să demisioneze, de grija bugetului

Gelu Ştefan Diaconu, cel care a ajuns şeful ANAF susţinut de PNL, ţine cu dinţii de scaun, considerând că nu trebuie să plece laolaltă cu liberalii de la guvernare deoarece “un asemenea gest ar avea posibile consecinţe ireparabile asupra bugetului de stat”, iar când vine vorba despre demisie ar trebui să prevaleze “elementele de natură raţională, nu emoţionale”. Crin Antonescu a ameninţat că îl va exclude din partid. Diaconu a fost numit la conducerea ANAF în aprilie anul trecut, la propunerea PNL din postul de secretar de stat în Ministerul Economiei. El a condus şi Autoritatea Naţională a Vămilor în perioada februarie 2005-februarie 2009, în Guvernul Tăriceanu.

UPDATE 27 februarie: Premierul Victor Ponta a precizat când îl va schimba din funcţie pe Diaconu: “Cât timp are planul de încasări sunt mulţumit, când nu îl realizează nu sunt mulţumit şi o să-l schimb. Pe (încasările – n.r.) ianuarie sunt foarte mulţumit”.

Diaconu susţine că întotdeauna a fost “revendicat” din resursa tehnocrată a PNL.

“Actul de demisie de la conducerea unei instituţii de importanţa ANAF este un act de mare responsabilitate cu posibile consecinţe ireparabile asupra bugetului de stat, mai ales acum, când ANAF-ul, după cum cunoaşteţi, este într-un proces amplu de reorganizare şi reformare. În consecinţă, în luarea unei astfel de decizii, prevalează elementele de natură raţională şi nu emoţională, mai ales că întotdeauna m-am revendicat din resursa tehnocrată a PNL, fără a fi sau a dori să fiu beneficiarul punerii pe vreo listă eligibilă a partidului, fie pe criterii de prietenie sau relaţii de rudenie”, a spus Diaconu, pentru Mediafax.

Premierul Victor Ponta a declarat, la România TV, că liberalii care deţin posturi în administraţia publică centrală şi locală nu vor fi schimbaţi, singurele eliberări din funcţie semnate fiind cele ale miniştrilor şi secretarilor de stat care şi-au prezentat demisia. 

El este acum şeful direct al lui Diaconu, deoarece deţine şi funcţia de ministru interimar la Finanţe. (M.S.)

Sursă foto: PUTEREA

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.