Testul practic o dovedește: Anvelopele Premium de la Continental economisesc combustibil

Anvelopele Premium de la Continental nu oferă numai performanță de rulare și caracteristici fiabile la frânare, ci și o reală economie de combustibil – dovadă competiția „Beat the Best” care tocmai s-a încheiat.

Participanții au putut testa eficiența economică a anvelopelor Continental de generația a treia, în comparație cu alte mărci Premium. Rezultatele vorbesc de la sine: într-un interval de 6 luni, câștigătorul din Germania a economisit 3,85 litri de combustibil la 100 de kilometri. În același interval, economia primului clasat din Cehia a fost de 2,55 litri. 

În total, 40 de companii de transport din trei țări europene au acceptat oportunitatea de a testa eficiența consumului de combustibil a anvelopelor Premium de la Continental în propria flotă. Scopul competiției bianuale „Beat the Best” este acela de a introduce potențialul maxim de economisire al anvelopelor Continental de cea mai recentă generație.

În Germania, compania de transport Franz-Peter Vendel GmbH & Co. KG este câștigătoarea competiției actuale. Șoferul acestei companii, Johannes Jeub a economisit cu anvelopele Continental 3,85 litri de combustibil la 100 de kilometri.

Beat the Best_German winner receives certificate
Înmânarea diplomei către firma Vendel din Germania, clasată pe primul loc. De la stânga la dreapta: Michael Vendel, Herbert Vendel, Timo Röbbel

Locul al doilea, cu o economie de 2,30 litri a fost șoferul Thomas Moser de la compania de transport Gotthold Haller. Și cel de-al treilea clasat, Thomas Stohrer este tot un angajat al companiei de transport Haller. Acesta a obținut o economie de 2,16 litri la 100 de kilometri.

Pentru regiunea Cehia/Slovacia, câștigătorul se numește Petr Němeček, șofer al companiei cehe de transport Zlíntrans, care a economisit cu ajutorul anvelopelor Conti EcoPlus 2,55 litri de combustibil la 100 de kilometri. La o diferență foarte mică, cel de-al doilea clasat, Zdenek Lousek de la compania cehă de transport Roline, a obținut o economie de 2,42 litri. Locul al treilea a fost obținut de Jozef Molobicky, șofer al companiei de transport Comextrans din Slovacia, care a economisit 2,30 litri la 100 de kilometri.

EcoPlus_HD3_315/70 R22.5 - Print (tif),
Familia de anvelope Conti EcoPlus convinge datorită potențialului său ridicat de economisire de combustibil

Competiția de economisire de combustibil „Beat the Best” a fost înființată în anul 2008 de Continental și se desfășoară în mai multe etape. Mai întâi, șoferul sau responsabilul de parc auto al companiei de transport participante documentează pe o perioadă de șase luni consumul de combustibil cu anvelopele montate pe vehicul. După înlocuirea anvelopelor cu noile anvelope de generația a 3-a de la Continental și încă șase luni de rulare, se compară consumul de combustibil înainte și după.

La o economie de motorină de 2,55 respectiv 3,85 litri la 100 de kilometri per vehicul și un rulaj de 120.000 de kilometri pe an, companiile de transport câștigătoare economisesc între 3.000 și 5.000 de euro per camion. Acest calcul se bazează pe prețul motorinei valabil la data concursului, de circa 0,92 euro în Cehia și 1,10 euro în Germania. 

Continental dezvoltă tehnologii inteligente pentru mobilitatea oamenilor şi a bunurilor acestora. În calitate de partener de încredere, producătorul de anvelope internațional, furnizorul de componente auto şi partenerul industrial oferă soluţii durabile, sigure, confortabile, individuale şi la preţuri accesibile. Prin cele cinci divizii ale sale, Chassis & Safety, Interior, Powertrain, Anvelope şi ContiTech, concernul a înregistrat în 2015 o cifră de afaceri de circa 39,2 miliarde de euro şi are în prezent mai mult de 212.000 de angajaţi în 55 de ţări. 

Divizia Anvelope dispune în prezent de peste 24 de locaţii de producţie şi dezvoltare în întreaga lume. Gama variată de produse şi investiţiile continue în cercetare şi dezvoltare contribuie semnificativ la o mobilitate eficientă din punct de vedere ecologic. În 2015, Divizia Anvelope, unul dintre principalii producători de anvelope la nivel mondial, cu aproximativ 49.000 de angajaţi, a avut o cifră de afaceri provizorie de 10,4 miliarde de euro.

Anvelope pentru autovehicule utilitare Continental este unul dintre cei mai mari producători de anvelope speciale, pentru camioane și autobuze la nivel mondial. Unitatea comercială s-a dezvoltat continuu de la un simplu producător de anvelope la un furnizor de soluții pentru autovehiculele utilitare cu o gamă largă de produse, servicii și soluții.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.