UPDATE! Transportatorii au învins: vor putea traversa fără taxă Caransebeşul, pe 2 trasee, iar TIR-urile vor fi permise pe centură, în zona unde nu se lucrează

Protestul transportatorilor a avut efect: la ora 14.00, reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR) şi ai APTE 2002 au semnat un proces-verbal cu primarul municipiului Caransebeş, Ion Marcel Vela, şi cu reprezentantul CNADNR – şeful Secţiei Drumuri Naţionale Caransebeş, Ioan Boba, care cuprinde soluţiile identificate pentru stingerea conflictului. Astfel, camioanele şi vehiculele de pasageri de peste 3,5 tone vor fi permise să traverseze oraşul fără să plătească taxa de tranzit, pe două trasee stabilite de comun acord. De asemenea, TIR-urile vor putea circula pe o anumită porţiune din Centura Caransebeş, acolo unde nu se lucrează, astfel încât acestea au fost, practic, eliminate din oraş, dar nici nu mai plătesc taxa de tranzit la Primărie.

UPDATE: Iată ce prevede PROCESUL-VERBAL încheiat în urma protestului efectuat de transportatorii auto împotriva închiderii Centurii Caransebeş:
“Astăzi, 2 August 2013, reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Rutiere şi ai Asociaţiei Patronale a Transportatorilor “Europa 2002″, dl. Pop Virgil Adrian, vicepreşedinte CNR, dl. Mayer Siegfried – Secretar General CNR, dL. Petrişor Petru – membru Consiliu Director APTE, dl. Purec Florin – membru Consiliu Director APTE, reprezentantul CNANDNR, Şef Secţie Drumuri Naţionale Caransebeş – dl. ing. Boba Ion, şi Primarul municipiului Caransebeş – dl. Ion Marcel Vela, analizează soluţiile propuse pentru realizarea unei bretele de ocolire doar a viaductului ,,Valea Mică” de pe varianta ocolitoare a municipiului Caransebeş, DN6 (E 70).
Cu acest prilej, reprezentanţii transportatorilor propun următoarele soluţii de rezolvare a conflictului, în cel mai scurt timp, până la soluţionare acesta considerându-se deschis:
Realizarea unei variante ocolitoare a viaductului în păşunea municipiului Caransebeş, teren pus la dispoziţia CNANDNR, gratuit de către Primăria Caransebeş.
Daca nu este posibilă realizarea acestei variante, se propun următoarele variante alternative:
– Amenajarea unei bretele de urcare din strada Ardealului în prelungirea străzii Ştefan Jianu, în care Primăria să amenajeze drumul de acces către centură, iar CNANDNR să avizeze şi amenajeze intersecţia cu centura ocolitoare, pentru un singur sens de mers înspre sensul giratoriu de la Buchin.
– Amenajarea de către CNANDNR (sau constructorul centurii) a unei bretele de coborâre pe drumul de acces de la haldina înspre oraş, cu racord în strada Ardealului, pe fostul terasament al căii ferate dinspre Aeroportul Caransebeş, terenul fiind pus la dispoziţie gratuit de către Primăria Caransebeş.
Reprezentanţii Primăriei şi ai CNANDR vor înştiinţa Consiliul Local, respectiv conducerea CNANDR, despre solicitările asociaţiilor transportatorilor, astfel încât să fie transmis un punct de vedere oficial, în cel mai scurt timp”.

Puteţi vizualiza versiunea originală a Procesului-Verbal.

Procesul-verbal va fi transmis directorului general interimar al CNADNR, Mircea Pop, spre avizare.

Mayer Siegfried, secretarul general al CNR, ne-a declarat: “Am ajuns la un compromis în ceea ce priveşte alternativele de tranzitare a municipiului Caransebeş, respectiv 2 trasee pentru vehiculele de peste 3,5 tone, ambele eliminând TIR-urile din oraş, care vor circula pe centură, degrevând, astfel, traficul din municipiu”.

“Aşteptăm săptămâna viitoare avizul şefului CNADNR, Mircea Pop, pentru ca automarfarele să fie permise pe centură, în porţiunile unde nu se lucrează. Practic, împreună cu autorităţile locale am  identificat soluţii pentru transportatori, dar şi pentru degrevarea oraşului de traficul greu. Acum, mingea se află în fileul CNADNR”, ne-a precizat Mayer Siegfried.

Imagini de la protest pot fi vizualizate AICI.

Din data de 17 mai, Centura Caransebeş a fost închisă circulaţiei, pentru reparaţii, iar transportatorii nu au altă cale decât să traverseze oraşul.

Numai că Primăria a instituit o taxă de tranzit de 100 de lei/zi pentru camioanele mai mari de 3,5 tone.

Şantierul a fost părăsit la puţin timp de la începerea lucrărilor, care fuseseră programate să se încheia la 1 august.

În 31 iulie, transportatorii au fost anunţaţi de CNADNR că lucrările se prelungesc până la 1 noiembrie. Singura soluţie rămasă a fost protestul.

“Dorim să tragem un ultim semnal de alarmă. Nu vrem altceva decât normalitate”, ne-a declarat Mayer Siegfried, la începutul protestului.

Magda SEVERIN