ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

DIICOT: Omul de afaceri Nikolaus Mann, deferit justiţiei pentru fraudă de 33 milioane euro

Data:

Omul de afaceri Nikolaus Mann – cu dublă cetăţenie, română şi germană – a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara, sub acuzaţia că a devalizat cu 33 de milioane de euro mai multe societăţi comerciale din grupul Aton. Alături de el au fost deferite justiţiei încă 6 persoane şi compania Euromobille SRL, pentru delapidare cu consecinţe deosebit grave, gestiune frauduloasă, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiş, iar procurorii solicită instanţei arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a celor 7 inculpaţi, informează, marţi, DIICOT.

Anchetatorii susţin că Nikolaus Mann a constituit o grupare, la care au aderat Daniel Tunea Daniel, Mihaela Cipleu, Cristian Mois, Lucian Ivănescu, Dan Popa şi Violeta Morariu, în scopul devalizării patrimoniului persoanelor juridice din grupul Aton.

“Membrii grupării, în calitate de administratori ai părţii vătămate, sub coordonarea Nikolaus Mann, au obţinut beneficii financiare substanţiale prin însuşirea în mod fraudulos, folosirea şi traficarea de bunuri şi bani, aparţinând societăţilor comerciale administrate, prin falsificarea şi utilizarea unor documente falsificate (contracte de comodat, de livrare de mărfuri, facturi, bilete la ordin, procese verbale de compensare)”, precizează comunicatul DIICOT.

Anchetatorii mai arată că “direct sau prin persoane interpuse şi prin intermediul SC Euromobille SRL – societate pe care o controla în fapt -, Nikolaus Mann şi-a însuşit fără drept sume de bani, mijloace fixe (utilaje de exploatare minieră, de transport) şi active (staţie de betoane) din patrimoniul părţilor vătămate, prin diverse mijloace frauduloase (cu titlu de exemplu – cumpărări de bunuri imobile urmate de închiriere la un preţ supraevaluat către partea vătămată, dobândire de active la un preţ subevaluat)”.

De asemenea, “membrii grupării au întocmit facturi false cu specificaţia avans piatră brută şi de stingere a sumelor astfel datorate, prin emitere de bilete la ordin din partea Aton în valoare de aproximativ 75 milioane euro, în scopul creării obligaţiei de plată din partea Aton şi garantării plăţii prin 5 bilete la ordin semnate de Daniel Tunea şi avalizate în numele altor societăţi din cadrul grupului Aton, de către Lucian Ivănescu şi Cristian Mois”.

În acest scop, biletele la ordin au fost introduse la plată, în urma executării silite obţinându-se în mod fraudulos sume importante, de ordinul milioanelor de euro, din patrimoniul părţilor vătămate.

DIICOT mai precizează că, în vederea recuperării prejudiciului de aproximativ 33 milioane de euro, au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor.

Magda SEVERIN

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Renault Group – peste un milion de vehicule electrice „Made in France”

Peste un milion de vehicule electrice au fost proiectate...

NORME. Permis suspendat în caz de neachitare a amenzilor auto

Guvernul interimar a aprobat, pe 9 iulie, normele metodologice...

Accident între un autocar cu 60 de pasageri și un TIR: 16 răniți

Un autocar în care se aflau 60 de pasageri,...

Regulamentul eFTI – pas decisiv pentru utilizarea e-CMR în Europa

9 iulie 2027 va  marca unul dintre cele mai...

România – printre cele mai atractive huburi industriale din Europa

România continuă să câștige vizibilitate pe harta europeană a...

DKV Mobility își extinde rețeaua de încărcare, în Austria

DKV Mobility își extinde rețeaua de încărcare pentru vehicule...

Piața logistică și industrială din România, printre cele mai competitive

Piața logistică și industrială din România se numără printre...

Noul BYD SHARK – tehnologia Super Hybrid în segmentul pickup-urilor

BYD prezintă SHARK, primul său pickup și un model...