ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Consultare CE pentru șoferi, privind permisele de conducere

Data:

Transportatorii români pot participa până pe 20.01.2021 la consultarea publică derulată de Comisia Europeană în contextul unei evaluări ex-post a Directivei privind permisele de conducere (Directiva 2006/126/CE), care vizează îmbunătățirea siguranței rutiere și facilitarea liberei circulații a cetățenilor în întreaga UE.

Rezultatele evaluării vor fi luate în considerare pentru a stabili dacă este necesar să se aducă modificări și/sau îmbunătățiri Directivei privind permisele de conducere, transmite UNTRR, într-un comunicat.

Iată precizările:

UNTRR încurajează participarea transportatorilor români la această consultare publică, pentru a semnala Comisiei Europene necesitatea reducerii vârstei minime pentru obținerea permisului cat. C și cat. CE de la 21 de ani la 18 ani, asigurându-se astfel posibilitatea angajării tinerilor ca șoferi profesioniști transport rutier de marfă, în contextul crizei tot mai acute de forță de muncă cu care se confruntă firmele de transport rutier românești în ultimii ani.

De asemenea, considerăm important să se semnaleze Comisiei Europene faptul că în prezent, deși peste 17 State membre (Austria, Cehia, Germania, Danemarca, Estonia, Franța, Grecia, Croația, Ungaria, Irlanda, Lituania, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovenia, Suedia și Marea Britanie) au stabilit deja vârsta minimă de 18 ani pentru șoferii de camioane (categoriile C și CE), sunt țări precum România în care vârsta minimă pentru obținerea permisului C+E se menține la 21 ani.

UNTRR avertizează că neaplicarea armonizată a vârstei minime de 18 ani pentru permisele categoria C+E dezavantajează transportatorii români care trebuie să respecte legislația românească prin care se menține vârsta de 21 ani (cat. C+E) față de competitorii lor din celelalte State Membre UE, care pot angaja conducători auto de la 18 ani (categoriile C și CE) pentru transportul rutier de mărfuri național și internațional, în condițiile crizei de șoferi profesioniști din România și din UE.

Despre completarea chestionarului Comisiei Europene

Chestionarul este disponibil în limba română, iar transportatorii rutieri români pot completa și transmite CE răspunsurile în limba română.

Din motive de transparență, organizațiile și întreprinderile care participă la consultări publice sunt invitate să se înscrie în Registrul de transparență al UE.
Transportatorii români pot participa la această consultare publică completând chestionarul on-line aici: Driving licence rules – evaluation (europa.eu)

Transportatorii români care sunt în imposibilitatea de a utiliza chestionarul on-line, pot completa chestionarul în format pdf, click aici pentru a descărca chestionarul, și îl pot transmite la office@untrr.ro cel târziu până mâine, 20.01.2021 ora 17.00.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Rent-a-car. Klass Wagen își deschide al 12-lea birou local

Klass Wagen, cel mai important jucător pe piața rent-a-car,...

CNAIR începe, prin CESTRIN, recensământul traficului rutier

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va...

Piața auto electrică din România a crescut cu 93%, în martie

Piața auto electrică din România a crescut cu 93%,...

Oana Gheorghiu: CFR Marfă își va declara falimentul până pe 31 mai

Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, într-o conferință de presă...

Platformă unică pentru gestionarea lucrătorilor străini, în România

Guvernul va gestiona printr-o platformă unică, în mod „transparent,...

Conferința anuală ARILOG – logistică & supply chain: The Innovation Paradox

ARILOG – Asociația Română de Logistică organizează ediția 22...

Piața muncii, în T1

Pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online...