PSA BDP. Mai atractivi, la nivel global

România câștigă teren pe scena logisticii mondiale și, astfel, mari companii cu prezență globală își deschid birouri în țara noastră. Am discutat despre această tendință cu Cristian Afrenie, director general PSA BDP International România, un jucător important la nivel global, care și-a deschis, anul trecut, o sucursală în România.

Cristian Afrenie

ZIUA CARGO: Cine este PSA BDP?

Cristian Afrenie: BDP este o companie de freight forwarding (un business de familie) care a luat naștere în Statele Unite ale Americii, în anii ’60. A avut o dezvoltare organică, rapidă, fiind printre pionierii tehnologizării și automatizării proceselor vamale. A continuat dezvoltarea prin extinderea birourilor și, evident, și a portofoliului de servicii, ajungând, în anii 2000, o multinațională de mărime medie, cu prezență pe mai multe continente, inclusiv în Europa. În Europa, în mod evident, au început în partea de vest, cu Belgia, Țările de Jos, Germania, Italia… Birouri au fost deschise și în regiunea Asia-Pacific. Au fost dezvoltate serviciile logistice pe aerian și maritim, formalități vamale, proiecte speciale… În ultimii ani, a crescut mult segmentul intermodal și serviciile 4PL, cu precădere pe segmentele pharma și petrochemicals.

PSA reprezintă „Port of Singapore Authority” și, astăzi, este cel mai mare operator portuar din lume, operând exclusiv în aproape 60 de porturi.

La începutul anului 2023, PSA a finalizat achiziționarea BDP.

În momentul de față există o singură entitate, numită PSA BDP, care, pe piața de freight forwarding și contract logistics, poate oferi toată gama de servicii din industrie.

Când a intrat în România?

În România, a intrat în 2023. Țara noastră, atât din punct de vedere geografic, cât și geopolitic, are o poziție și un statut strategic. Avem cel mai mare port la Marea Neagră, suntem o țară care poate fi tranzitată către și dinspre Europa de Vest, există o economie stabilă și în creștere, sunt din ce în ce mai multe investiții și capital străin… Astfel, în urma unor analize amănunțite, s-a hotărât ca, în primă fază, să se înființeze biroul din România, primul din sud-estul Europei, urmând, evident, și restul țărilor din regiune.

În țara noastră, strategia este una de investiții și creștere, atât organică, cât și anorganică.

Cum ați ajuns la PSA BDP?

Lucrez în industrie de 26 de ani și am activat în cadrul unor mari companii de logistică, fiind implicat, de-a lungul timpului, în diferite tipuri de operațiuni – transport național și internațional, rutier și feroviar, depozitare, formalități vamale, operațiuni portuare, deschidere de noi puncte de lucru, achiziții și integrări…

În anul 2022, am fost abordat de către cei de la PSA BDP, care mi-au prezentat planurile lor de viitor, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung și am dat curs proiectului lor. Cel mai important factor care m-a convins a fost o nouă mentalitate de business pe termen mediu și lung, cu o dorință de recuperare a investiției, de asemenea, pe termen mediu și lung, lucru care conferă un grad deosebit de siguranță și sănătate a business-ului.

În piață, în continuare, este loc pentru mai mult și mai bine și acest „mai mult și mai bine” cred că le va putea oferi PSA BDP, într-un termen cuprins între 5 și 10 ani.

Pentru noi, țintele devin mai importante decât rezultatele pe termen scurt.

În momentul de față, suntem 11 angajați și anul acesta intenționăm să deschidem două birouri noi, unul în Constanța și unul în vestul țării. Țintim industria de automotive și o prezență fizică locală este importantă în a aborda clienții și a putea asigura un proces de onboarding și retenție corect.

Astăzi, realizăm strict operațiuni de expediție și beneficiem de suport din partea rețelei.

În aceste luni de când reprezentăm PSA BDP în România, suntem, deja, un partener de încredere pentru o parte dintre clienții globali sau locali ai PSA BDP, pentru servicii precum transportul rutier intern și internațional, maritim și aerian.

Urmărim atât clienți noi, cât și acele companii care colaborează la nivel global cu PSA BDP și au prezență în România.

Care este zona pe care clienții o pot aprecia cel mai mult la serviciile PSA BDP?

În primul rând, trebuie să amintim soluțiile personalizate pe care le oferim clienților și care ne diferențiază în piață. Soluțiile personalizate au continuat să fie dezvoltate și puse în practică la nivelul grupului și evident că avem, la rândul nostru, acces la acestea, pentru a le oferi clienților din România.

În ceea ce privește serviciile de transport maritim, pe lângă experiența, contractele globale și relațiile pe care le avem date de către grup cu liniile maritime, avem dezvoltat și un program care se numește BDP Smart, de urmărire și predictibilitate a transportului maritim, respectiv a containerelor. Este un program 100% dezvoltat intern și care utilizează inteligența artificială. Această soluție este conectată la satelit și importă date în timp real vizavi de condițiile meteorologice și climatice. Astfel, poate da un status real unde se află containerul, care sunt riscurile de a întârzia, care pot fi rutele ocolitoare, care va fi ordinea descărcării în portul de destinație etc.

Acest program poate fi accesat direct de către client și poate genera rapoarte și informații atât de volume, cât și financiare … Viteză, transparență, automatizare!

Pe partea de logistică, putem oferi clienților procese automatizate și eficientizate de la A la Z, începând cu partea de comenzi, continuând cu partea de facturare, status și așa mai departe. Potențialul pentru clienții noi cu volume mari și constante este ca, utilizând aceste instrumente, să reușească, cu 2-3 oameni, de exemplu, ceea ce realizau înainte cu 15. Clienții își gestionează singuri activitatea (aceste soluții sunt puse la dispoziția lor), însă într-un mod mult mai eficient și având din partea noastră o persoană dedicată și un control tower, care facilitează toate procesele și oferă vizibilitate asupra fiecărei verigi din transport.

„Toată lumea încearcă, acum, să găsească soluții de revitalizare a vechiului drum al mătăsii, o legătură de tradiție între Europa și China, poate cea mai importanta rută comercială.” – Cristian Afrenie

Există un portofoliu stabil de furnizori, care să asigure partea de transport?

Acționând ca o casă de expediție, avem subcontractori firme de transport pentru transportul rutier, liniile maritime și, respectiv, liniile aeriene.

Pe viitor, țintim investiții în depozite, pentru a putea oferi și servicii de depozitare și cross dock. De asemenea, vom avea propriul parc de semiremorci, pe care le vom opera cu ajutorul tracționiștilor.

Identificăm modalități de optimizare a costurilor, minimizarea timpilor de așteptare și a kilometrilor parcurși pe gol, găsind sinergii între nevoile de transport ale clienților pe care îi avem.

Mai este loc, pe această piață atât de focusată pe tarife reduse?

În primul rând, trebuie să spunem că serviciile de freight forwarding și logistică nu sunt remunerate corespunzător. Marjele de profit sunt foarte mici și oricât, la modul declarativ, spun unii beneficiari că au nevoie de calitate… Din păcate, la final, primează ca factor de decizie prețul. Iar prețul scăzut, de cele mai multe ori, aduce cu el și o calitate scăzută. Acest standard al pieței este unul care poate fi îmbunătățit, iar noi vom ținti zona premium a serviciilor logistice.

„Calitatea serviciilor și operațiunile de customer service reprezintă factorii diferențiatori pe care îi propunem clienților.” – Cristian Afrenie

Cum vă vedeți peste 5 ani?

Peste 5 ani, vom fi în top 5 case de expediție și logisticieni din România. Dacă nu vor fi factori perturbatori semnificativi, lucrul acesta se va realiza cu suportul grupului și cu o parte investițională importantă.

PSA BDP și-a orientat atenția și către Europa și, mai ales, către sud-estul Europei, iar România va juca un rol important, prin dezvoltarea de servicii multimodale în legătură cu Portul Constanța și crescând portofoliul de clienți pe partea de vest a țării.

Suntem pregătiți să facem față noilor tendințe, cum ar fi faptul că o mare parte din volumele de mărfuri, în ultimii 2 ani, au început să vină din zona Turcia și Orientul Mijlociu.

Merită menționat și faptul că, în cadrul companiei, se pune accent pe echipă și istoricul arată o retenție de personal foarte bună.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.