Transportul intermodal își revine mai repede

Rutier European Transport a dezvoltat, în ultimii doi ani, segmentul intermodal, alături de zonele de transport rutier și depozitare. Cu o flotă proprie de 300 de semiremorci și 50 de capete tractor, la care se adaugă soluțiile oferite de parteneri, inclusiv pe cale ferată, compania clujeană a reușit să găsească acea cale potrivită inclusiv pentru un context dificil. Despre experiențe din piață am stat de vorbă cu Adrian Petrișor, business development manager Routier European Transport.

Adrian Petrișor

ZIUA CARGO: Cum a evoluat, pentru compania pe care o reprezentați, zona de transport intermodal, în perioada de pandemie?

Adrian Petrișor: În general, piața de transport s-a confruntat cu multiple provocări, începând cu luna martie. Având o filială în Italia, am primit informații devreme și am luat măsurile de protecție din timp.

Am dotat șoferii cu mănuși, măști, soluții de dezinfectat. Și, încă din luna martie, am optat pentru distanțare socială și am început home-office-ul, în cazul majorității departamentelor din firmă. Desigur, acolo unde s-a putut.

Martie a fost o lună bună, atât din punctul de vedere al volumelor, cât și al profitabilității.

Contracția volumelor a început din luna aprilie, odată cu lockdown-ul. Ca urmare a acestei reduceri, o parte din flota proprie a fost direcționată spre terminalul din Köln și a susținut livrările și colectările pentru tren.

În luna mai, ca urmare a măsurilor de relaxare, precum și a redeschiderii fabricilor și a unor locații de retail, volumele au început să crească.

Cum a fost, din punctul de vedere al volumelor, luna iunie a acestui an?

Luna iunie am închis-o la un număr de 90 de unități pe tren pe fiecare direcție, atât pe export, cât și pe import, iar pentru iulie ne-am propus o creștere cu 15 unități.

Ne dorim ca, până la finalul lunii iulie, să ajungem la 105 unități rezervate pe tren, pe săptămână, pe fiecare direcție (export, respectiv import).

În ceea ce privește partea de export, putem spune că e un trend accelerat, cerințele clienților sunt ridicate, în anumite zile depășim chiar capacitățile disponibile, iar, pe partea de import, așteptăm relansarea consumului și suntem optimiști.

Ce s-a întâmplat în această perioadă cu licitațiile? Au continuat?

Ultima perioadă, de 2-3 luni, a fost una intensă, în privința elaborării de oferte și participării la licitații. Am câștigat clienți noi și am consemnat dezvoltări în relația cu clienții vechi. Pot spune că a fost o perioadă destul de aglomerată, din acest punct de vedere.

Dacă am face o comparație cu zona de transport rutier, care ar fi concluziile?

Aș pleca de la avantajele pe care le prezintă transportul intermodal: stabilitate, predictibilitate și sustenabilitate, care au fost decisive, în această perioadă complicată pe care o traversăm.

Mai pe larg, atunci când mă refer la stabilitate, am în vedere faptul că acest mod este sensibil mai puțin influențat de lipsa de șoferi, restricții (la trecerea vămilor), perioadele de concedii/sărbători și condițiile meteo nefavorabile. În acest moment, avem 5 plecări pe sens, cu posibilitatea de creștere.

În cazul predictibilității, trebuie menționate plecările fixe, cu timpi de tranzit definiți. De exemplu, RO-Benelux sau Germania vest – 3-4 zile „door-to-door”.

Obiectivul de sustenabilitate este susținut de impactul redus asupra mediului înconjurător. Concret, reducerile de CO2 merg până la 70%.

Ținând cont de evenimentele din ultima perioadă: incendii, inundații, secete, cred ca e responsabilitatea fiecărei persoane și a fiecărei firme să se implice cât mai mult și să ia măsuri în direcția reducerii poluării.

Nu în ultimul rând – risc redus de infectare cu COVID-19, ca urmare a contactului diminuat între șoferi.

Ce dezavantaje presupune, astăzi, transportul intermodal, în comparație cu cel rutier?

La capitolul minus, aș spune că nu e pretabil pentru toate tipurile de clienți. De exemplu, acolo unde sunt solicitate tranzite scurte. Aici avem, însă, soluția de a utiliza camioanele proprii. Astfel, flota proprie vine în completarea soluției de transport intermodal.

Considerăm că există destule avantaje/argumente pentru a utiliza acest tip de transport.

Cum ați fost influențați de activitatea terminalelor de containere, în această perioadă, atât în România cât și în străinătate?

Terminalele au funcționat normal. Atât în Germania, cât și în România, nu au existat sincope. Desigur s-au respectat măsurile de distanțare și de protecție.

Care sunt provocările momentului?

În momentul de față, volumele au recuperat mare parte din scăderea generată de lockdown. Există o cerere destul de ridicată pe partea de export, capacitățile fiind în totalitate acoperite. În momentul de față, înregistrăm, chiar, și un surpulus. La import încă așteptăm creșterea, dar suntem optimiști. Cu siguranță, consumul va relansa cererea de produse de import.

Relația cu furnizorul de tren, o companie germană, este una foarte bună. A arătat deschidere și flexibilitate, reducând, în momentul în care am avut nevoie, numărul de locuri alocate pe tren, pentru ca, apoi, în momentul când au început să se majoreze volumele, să ne permită creșterea numărul de locuri.

Dispuneți de flotă proprie. Cum a evoluat situația șoferilor, în această perioadă, în cadrul companiei?

Fluctuația s-a redus, în această perioadă, iar pentru camioanele proprii avem o acoperire satisfăcătoare. Am avut unii șoferi care nu au vrut sa meargă în cursă, dorind să evite expunerea la virus. Dar am fost contactați de mulți alți șoferi, întrucât unele firme și-au redus sau chiar oprit activitatea.

Cât de mare este flota pe care o gestionați?

Avem în parc 300 de semiremorci proprii, dotate cu sisteme telematice de urmărire, care ne oferă trasabilitate în orice moment. Acestora li se adaugă flota proprie de 50 de capete tractor.

Pentru înnoirea flotei am achiziționat, recent, 16 capete tractor noi.

Iar, pentru a acoperi volumul necesar de transport, lucrăm cu parteneri. Este vorba de 60 de capete tractor furnizate de subcontractori pe intern, pentru ca, pentru deservirea terminalului din Germania, să lucrăm cu alte 30 de capete tractor. Am ales o soluție mixtă, bazată pe capete tractor proprii și subcontractate și lucrăm, în cea mai mare parte, cu operatori români, inclusiv în Germania. Suntem într-un proces de înnoire.

Veți continua să dezvoltați zona de transport intermodal? Dar pe cea de transport rutier?

Obiectivul pe termen mediu și lung este de a avea creșteri pe toate segmentele de business: transport rutier, intermodal, logistică și depozitare, dar, cu siguranță, nu va fi ușor de atins, în acest an.

Da, vom continua dezvoltarea transportului intermodal, vom avea concentrare în această direcție. Există o tendință în piață de a muta volume de pe transport rutier către intermodal, desigur, acolo unde se pretează.

Pe lângă creșterea volumelor pe relația actuală, Curtici – Koln, care acoperă zona Benelux, Germania Ruhr și partea de nord a Franței, analizăm și conexiuni cu alte zone din Germania.

Am început încărcări și livrări în țările vecine, Bulgaria și partea de est a Ungariei. Ne uităm cu atenție și la Serbia.

Suplimentar, am primit solicitări de la clienți care au business pe relația Italia. Analizăm și această piață și oportunitățile aferente.

Transportul rutier vine în completarea celui intermodal, permițându-ne să satisfacem solicitările clienților care sunt variate în ceea ce privește necesarul de transportat, timpul de tranzit sau relațiile deservite.

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.