283 de protestatari sanctionati la mitingul din Piata Universitatii

In urma protestelor violente de duminica din Piata Universitatii au fost duse la Politie si sanctionate 283 de persoane. Din acestea, 247 au fost amendate, iar pentru 36 se intocmesc dosare penale de ultraj contra bunelor moravuri si port de arme albe in zone publice. Anuntul a fost facut luni, de seful Directiei Ordine si Siguranta Publica din Jandarmeria Romana, Aurel Moise, care a precizat insa ca aceasta nu va fi cifra finala.

Colonelul Aurel Moise a mai spus ca, din cele 283 de persoane conduse la sectiile de politie din Capitala “7-8 sunt identificate ca facand parte din galeria echipei de fotbal Petrolul, iar aproximativ 20 de persoane au antecedente in ceea ce priveste sanctiunile Legii privind combaterea violentei in sport, adica le-a fost suspendat dreptul de a participa la adunari sportive ca spectatori”. “De-a lungul timpului am avut destule interventii si dispute cu acesti suporteri, si stim ca acesta este modul lor de manifestare – violenta. Pe de alta parte, noi nu putem sa luam o masura impotriva celor carora nu le putem proba faptele”, a declarat el.

Moise a precizat ca grupurile violente au venit “inca de pe lumina, dar s-au manifestat dupa lasarea intunericului”. “Este imposibil sa luam masuri impotriva celor care inca nu au manifestat violent. Jandarmii i-au vazut cand au venit, dar nu aveau motiv sa intervina, pentru ca nu savarsisera nimic. Este si dreptul lor de a manifesta”, a explicat seful de la Ordine si Siguranta Publica.

Oricine are dreptul la protest, chiar si ultrasii

El a precizat ca suporterii echipelor de fotbal vor fi lasati la miting si daca vor veni in seara de luni: “Astazi, daca ei vor veni in piata, vor fi lasati sa intre in piata la manifestatie. Legea nu imi da voie sa le interzic acest lucru. Dar vom interveni cu alte forte”.

Cat despre modul de interventie al jandarmilor, colonelul Moise recunoaste ca “probabil ca am fi actionat mult mai bine daca actionau ca grup compact”, insa ultrasii s-au imprastiat printre manifestanti si pe strazile din Centrul Istoric, de unde actionau individual.

“Sper ca nu ne acuzati ca noi am permis violentele”, s-a adresat el unui ziarist mai insistent la conferinta de presa, care tot intreba de ce jandarmii nu i-au inconjurat pe tinerii violenti, ci i-a imprastiat. “Nu a fost o strategie de dispersare. Faptul ca noi am condus la sectii peste 200 de persoane – din care 36 pentru fapte de natura penala iar ceilalti fiind sanctionati contraventional – inseamna ca am actionat legal. Sunt cei care au aruncat cu pietre, petarde, ceilalti sunt la distrugere – statii RATB, incendii, mijloace RATB etc. Au fost aplicate si 4 sanctiuni pe Legea 61/1991, pentru refuz de legitimare. Jandarmilor le este imposibil sa faca delimitare intre cei pasnici si violenti, tocmai de aceea am facut apel la manifestanti sa plece de langa cei violenti. Ar fi fost o atitudine civica din partea manifestantilor pasnici, si nu s-ar fi intamplat ce s-a intamplat”, a explicat el.

Magda SEVERIN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.