Alt Studiu de Fezabilitate pentru modernizarea DN 71 Bâldana-Târgoviște-Sinaia

CNADNR a semnat în 30 aprilie, cu Asocierea Consitrans SRL – Search Corporation SRL, contractul privind refacerea Studiului de Fezabilitate (SF) pentru modernizarea DN 71 Bâldana-Târgoviște-Sinaia, de 110 km, ce urmează a fi lărgit pe 4 benzi pe o porțiune de 44 km.

De contractul privind execuția lucrărilor, semnat în 30 august 2011 cu Asocierea Spedition UMB – Consitrans – Iptana, pentru 138,62 mil. lei (34 mil. euro), fă TVA, s-a ales praful.

Contractul semnat în timpul ministrului Anca Boagiu – care le promitea celor de la Dacia – Renault acces mai facil la Centrul de la Titu – prevedea ca proiectul să fie gata în 2 luni iar modernizarea drumului, în 10 luni, astfel încât la sfârșitul anului 2012 să se poată circula pe un drum modernizat. 

Numai că în luna mai 2012 a venit la putere Guvernul Ponta iar CNADNR a blocat finanțarea timp de 3 ani, în timpul miniștrilor Ovidiu Silaghi și Dan Șova (care a pleluat în subordinea sa CNADNR în decembrie 2012), iar acum se ia totul de la capăt.

Contractul pentru un alt Studiu de Fezabilitate, în valoare de 1.210.768,75 lei, fără TVA, cu finanțare de la Bugetul de Stat, a fost atribuit acum prin licitație și prevede realizarea studiului în termen de 6 luni de la data de începere.

Astfel, noul SF va fi gata la sfârșitul lunii octombrie, exact când vine iarna. Va urma licitația pentru constructor, ce va dura și ea circa un an, iar contractul semnat nu știm dacă va fi acceptat de noul guvern, în anul 2017, așa cum a procedat Guvernul Ponta. Refacerea studiilor de fezabilitate a reprezentat mereu o sursă bună de obținut bani publici de către clienții noilor veniți la putere.

„Pe lângă importanța sa națională, Proiectul “Modernizarea DN 71 Bâldana-Târgoviște-Sinaia, km 0+000 – km 44+130 – Lărgire la 4 benzi și km 51+041 – km 109+905 – drum la 2 benzi” va deservi în condiții bune, traficul de tranzit internațional, de mărfuri și persoane de pe teritoriul României”, precizează CNADNR în comunicatul remis redacției.

Aceeași părere o aveau șefii CNADNR și în vara lui 2011, când au semnat primul contract de execuție a lucrărilor.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLȘU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.