APTTI reclamă “un nou monopol ce se instalează la Otopeni”

Scrisoare Deschisă

Către: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

În atenţia: Domnului Ministru Relu Fenechiu

Asociaţia Profesională a Transportatorilor în Regim de Taxi şi Închiriere (A.P.T.T.I), înscrisă în registrul special de la Ministerul Justiţiei sub nr.18/02.04.2007, cod de înregistrare fiscală 21612398/23.04.2007, cu sediul ales in Bucuresti, B-dul Hristo Botev, nr. 10-12, sector 3, membra a Federatiei Operatorilor Romani de Transport (F.O.R.T.)

Stimate domnule Ministru,

Ne pare rau ca trebuie sa va informam ca masura ce ati luat-o initial la ,,Aeroportul Henri Coanda” in cea ce priveste preluare clientilor de taxi de catre toate companiile autorizate a fost de scurta durata, deoarece in momentul de fata se pare ca se instaleaza din nou un monopol, un monopol ce este gestionat de catre ,,Orange Romania” si „Clever Taxi”.

Societatea comerciala ,,Clever Tech”, proprietara softului ,,Clever Taxi”,  societate ce nu detine autorizatie de dispecerat Taxi, si-a instalat in interiorul terminalului sosiri 2 aparate digitale cu ajutorul carora clientii pot comanda prin intermediu unui soft taxiuri de la companiile partenere ale societatii mai sus amintite.

Va informam ca respectiva societate a facut multe presiuni la adresa dispeceratelor taxi autorizate in Bucuresti si Ilfov pentru a folosi softul dansilor, numai ca acele dispecerate ulterior si-au dat seama ca respectiva firma nu face altceva decat sa ,,fure” prin intermediul softului comenzile si clientii acelor dispecerate, prin simplul fapt ca aplicatia foloseste serverul societatii si, odata ce clientii sau soferii de taxi si-au instalat aplicatia, acestia devin dependenti de societatea si softul respectiv in cazul comenzilor facute de catre clientii ce folosesc acele terminale.

Stimate Domnule Ministru, masura initiala prin care clientii erau informati de tarifele practicate de catre societatile de taxi si modul prin care se comanda taxiul in mod telefonic era o masura egala, echidistanta, ce permitea clientului sa isi aleaga operatorul dintr-un total de 60 de dispecerate taxi, in timp ce aplicatia in cauza restrange deja drepturile majoritatii dispeceratelor, lasand clientul sa isi aleaga doar dintr-un  numar restrans, adica dispeceratele ce sunt afiliate softului.

Daca acest soft era achizitionat de catre administratia aeroportului sau daca exista o licitatie in acest sens se puteau gasi solutii echitabile pentru toti operatorii, dar dupa cum stiti, Aeroportul ,,Henri Coanda,, a fost vizat intotdeauna de ,,baietii destepti,, din taximetrie, ca o sursa de venit sigura prin prisma monopolurilor create in zona anumitor servicii.

Va solicitam ca pentru societatile ce nu doresc sa colaboreze cu Clever Taxi sa ne permiteti instalarea unui sistem similar celui de la Clever Taxi, prin care putem sa asiguram orice flux de comenzi venit de la aeroport cu ajutorul parcului societatilor respective, parc ce poate depasi 6.000 autoturisme. Discutam de peste 50% din numarul total de autorizatii pe Bucuresti si Ilfov, autorizatii ce sunt detinute de catre operatori ce opereaza sub sigla dispeceratelor Meridian Taxi, Taxi Pelicanul, Taxi Mondial, Taxi Leone si lista continua, dispecerate ce nu doresc subjugarea activitatii lor de catre detinatoarea softului ,,Clever Taxi,,.

Nu dorim ca firmele noastre sa fie integrate ca si firme intr-un soft operat si conceput de o firma care nu este de profil (taxi) si tot pe aceasta cale dorim sa va semnalam si faptul ca exista riscul sa apara probleme de ordin tehnic pentru faptul ca operatorul (Clever Taxi) nu are autoritate asupra dispeceratelor colaboratoare adica nu poate opera ca si entitate in rezolvarea problemelor care apar cu siguranta in transportul de persoane.

Sunt foarte multe detalii de ordin tehnic si probleme pe care le putem ridica in discutie daca aveti amabilitatea sa fixam si o intalnire in acest sens.

Va solicitam sa reveniti asupra deciziei ce a fost luata sau sa permiteti in mod echitabil si concurential instalarea propriilor instalatii de acest gen pentru dispeceratele ce nu doresc colaborare cu Clever Taxi.

Mentionam totodata pe aceasta cale ca asociatia noastra impreuna cu societatile ce nu au acces la montarea propriilor terminale in Aeroportul Henri Coanda va face demersuri la Consiliul Concurentei invederand incalcarea articolelor 5, 6 si 9 din Legea 21/1996 cu modificarile si completarile ulterioare.

In speranta ca veti promova o solutie echitabila si utila pasagerilor, va multumim anticipat si asteptam raspunsul dumneavoastra.

Cu stima,

Vicepresedinte F.O.R.T –  Cristian Lazarescu

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.