Audi alege plăcuţele de frână Ferodo® fără cupru ca OE

Federal-Mogul Motorparts, divizia Federal-Mogul Holdings Corporation (NASDAQ: FDML), anunţă că plăcuţele de frână Ferodo® Eco-Friction® sunt montate OE pe noul Audi A4. Audi este cel mai recent producător auto de top care a adoptat tehnologia ecologică Ferodo pentru sistemele sale de frânare, după instalarea OE de plăcuţe Eco-Friction pe cel mai nou model Mercedes C-Class.

În calitate de pionier în dezvoltarea sistemelor de frânare, Ferodo va aduce această tehnologie ecologică aprobată OE în segmentul Aftermarket, cu o gamă completă de plăcuţe de frânare Eco-Friction fără cupru şi cu nivel redus de cupru. Această extindere va acoperi 90% din gama existentă Ferodo Premier, iar până la începutul anului 2016 procentul va creşte până la 95%. Clienţii şi mecanicii se vor bucura de cea mai recentă tehnologie OE la înlocuirea componentelor de frânare, având în vedere că plăcuţele sunt şi ecologice.

Pe lângă faptul că această gamă este mai bună pentru mediu, având mai puţin cupru, mai puţine metale grele şi emisii de praf reduse, ultimele teste au arătat că plăcuţele Eco-Friction furnizează şi îmbunătăţiri semnificative la frânare faţă de componentele obişnuite pe bază de cupru: de exemplu, un Mk6 Volkswagen Golf echipat cu Eco-Friction, beneficiază de o reducere de 10% a distanţei de oprire de la 100km/h.

“Suportul acordat Eco-Friction de către principalii producători auto, cum ar fi Audi şi Mercedes-Benz, validează activitatea intensă de cercetare şi dezvoltare realizată de Ferodo,” a declarat Silvano Veglia, Product Director, Braking, EMEA Aftermarket, Federal-Mogul Motorparts. “Eco-Friction dovedeşte că datorită investiţiilor semnificative, soluţiile ecologice nu trebuie să fie în detrimentul siguranţei, performanţei sau durabilităţii.

Ferodo a dezvoltat o soluţie pentru a veni în întâmpinarea legislaţiei referitoare la eliminarea și reducerea nivelului de cupru admis în componența plăcuțelor de frână, înainte chiar de implementarea acesteia, iar producătorii de vehicule sunt încrezători în adoptarea acesteia, îmbunătăţind astfel interesul comercial pentru gama lor de modele.”

Ca dezvoltator inovator al tehnologiilor de frânare de ultimă generaţie, Federal-Mogul a investit 5 ani de cercetare şi dezvoltare intensă, cu peste 150 de ingineri ce au testat mai mult de 1500 de materii prime pentru a putea identifica, determina şi dezvolta o nouă combinaţie pentru înlocuirea cuprului pentru gama sa Eco-Friction. Federal-Mogul va oferi informaţii tehnice suplimentare service-urilor auto şi distribuitorilor în cadrul lansării pe piața aftermarket, asigurându-se că beneficiile de performanţă şi mediu ale Eco-Friction pot fi experimentate de cât mai mulţi clienţi.

Despre Federal-Mogul

Federal-Mogul Holdings Corporation (NASDAQ: FDML) este un furnizor de top pentru produse și servicii destinate pieței mondiale a producătorilor auto și companiilor de service din industria automobilelor, care sunt active pe piețele comerciale de vehicule ușoare, medii și grele, în domeniul marin, feroviar, aerospațial, de producere de electricitate și industriale. Produsele și serviciile companiei contribuie la economii mai mari de combustibil, reducerea de emisii poluante și contribuie la creșterea siguranței vehiculelor.

Federal-Mogul cuprinde două departamente comerciale independente, conduse fiecare de către un director general executiv, aflat în subordinea Consiliului de administrație al Federal-Mogul.

Divizia Federal-Mogul Motorparts vinde și distribuie un portofoliu larg de produse prin intermediul a peste 20 dintre cele mai recunoscute mărci de pe piața globală auto din segmentul aftermarket, deservind în același timp echipamente originale către producătorii de vehicule. Mărcile aftermarket ale companiei includ sistemele de aprindere BERU®*; bujiile, ștergătoarele și filtrele Champion®, produsele pentru motoare AE®, FP Diesel®, Goetze®, Glyco®, Nüral® și Payen®; piesele de direcție și suspensie MOOG® și produsele pentru frânare Ferodo®, Wagner®, Beral®, Necto®, Duron®, Jurid®, Stop® și Abex®.

Divizia Federal-Mogul Powertrain proiectează și produce componente originale pentru sisteme de propulsie și produse de protecție a sistemelor pentru autoturisme, autovehicule grele, aplicații industriale și de transport.

Federal-Mogul a fost înființată la Detroit în anul 1899 și are sediul central în Southfield, Michigan. Compania are aproape 50.000 de angajați în 34 de țări. Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați www.federalmogul.com.

*BERU este marcă comercială înregistrată a BorgWarner Ludwigsburg GmbH

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.