Barometrul pieţei de transport şi logistică – ediţia 2013-Lucrurile nu stau chiar atât de rău

Un an relativ bun pentru clienţii şi transportatorii care au răspuns la întrebările lansate pieţei în cadrul barometrului realizat de Ziua Cargo în colaborare cu Supply Chain Management Center. Este principala concluzie a ediţiei 2013 a studiului, care scoate în evidenţă uşoare creşteri ale tarifelor, dar şi ale costurilor.

La întrebarea „Anul 2013 a fost un an bun pentru compania dumneavoastră?“, răspunsurile transportatorilor au reflectat o situaţie puţin mai bună decât a clienţilor. Astfel, 65% dintre cărăuşi au calificat 2013 ca fiind unul bun, pentru 5% a fost perfect, pentru 27% a fost mediu, iar pentru 3% rău. În acelaşi timp, 48% dintre clienţi au afirmat că 2013 este un an bun, pentru 7% a fost perfect, pentru 31% mediu, iar pentru 14% rău. Reamintim, anul trecut, 80% dintre respondenţii din fiecare categorie catalogau 2012 drept mediu. Pe de altă parte, pentru doar 3% dintre clienţi, anul 2012 a fost foarte rău, în timp ce, în cazul transportatorilor, procentul creştea la 9%. Se pare că în 2013 lucrurile s-au inversat puţin. În ceea ce priveşte volumul mărfurilor transportate, 78% dintre transportatori au indicat creşteri (faţă de 63% în 2012), în timp ce în cazul clienţilor majorări au fost raportate de 57% (faţă de 68% în 2012). În paralel, pentru 62% dintre cărăuşi (77% în 2012), costurile au crescut uşor, în timp ce, pentru 14% (10% în 2012), s-au majorat puternic. Principalele motive care au generat majorarea costurilor au fost, conform respondenţilor, scumpirea carburanţilor, creşterea taxelor, a costurilor de mentenanţă şi a salariilor. 62% dintre participanţii la studiu au raportat o creştere uşoară a costurilor cu şoferii, pentru 8% au crescut puternic, în timp ce în cazul a 30%, aceste costuri s-au menţinut constante. Nimeni nu a raportat o scădere la acest capitol de cheltuieli. Şi dacă 70% dintre transportatori anunţă majorări ale costurilor, numai 54% au raportat şi uşoare creşteri ale tarifelor (faţă de 65% în 2012). În acelaşi timp, 40% dintre clienţi anunţă creşteri uşoare ale tarifelor (faţă de 65% în 2012), în timp ce pentru 2% tarifele au crescut puternic. În general, creşterile de tarife raportate variază între 5 şi 15%. Pe primul loc între motivele care au stat la baza schimbării tarifelor, se află modificarea costurilor operaţionale în cazul clienţilor şi eliminarea clienţilor neprofitabili în cazul transportatorilor, în timp ce, pe locul doi, apar negocierile de preţuri pentru clienţi şi modificarea costurilor operaţionale pentru cărăuşi. Pe locul 3, clienţii au plasat în cele mai multe cazuri reducerea volumului afacerii, iar transportatorii negocierile de preţuri. De menţionat că 78% dintre transportatorii care au răspuns la chestionar au încredere că firma îşi va atinge targetul de venituri în 2013, în timp ce, în cazul clienţilor, procentul este de 62%.

Rezultatele ediţiei 2013 a barometrului pieţei de transport şi logistică confirmă astfel previziunile făcute în 2012 în cadrul aceluiaşi studiu, care anunţau că urmează un an mediu.

Previziuni moderate pentru 2014

Având în vedere răspunsurile primite, 2014 va fi, din nou, un an mediu. 49% dintre respondenţi (clienţi şi transportatori) se aşteaptă la o creştere uşoară a ratei profitului în 2014, iar pentru 25% dintre transportatori şi 27% dintre clienţi previziunile vizează menţinerea ei la nivelul din 2013. Pentru creşterea profitabilităţii, clienţii afirmă că vor opta în 2014 pentru îmbunătăţirea activităţilor de vânzări şi marketing, training, extinderea externalizării în domeniul transporturilor, precum şi pentru investiţii IT şi extinderea externalizării în domeniul logisticii. Pe de altă parte, cărăuşii au optat, în ordine, pentru îmbunătăţirea productivităţii angajaţilor, în special a şoferilor, îmbunătăţirea activităţilor de vânzări şi marketing, training şi creşterea flotei.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.