Bursa Generală a Locurilor de Muncă – vineri, la nivel naţional

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) organizează, vineri, în 85 de localităţi din ţară, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, unde vor fi oferite peste 19.000 de posturi. Cele mai multe locuri de muncă sunt în Bucureşti (3.576) şi în judeţele Prahova (1.185), Iaşi (1.146), Constanţa (874), Buzău (561), Bacău (822) şi Arad (518).

Potrivit ANOFM, până miercuri au fost contactaţi 28.864 de agenţi economici, dintre care 1.866 au anunţat că participă cu 19.029 locuri de muncă, 1.417 fiind pentru studii superioare, iar 2.686 – pentru muncitori necalificaţi.

La Bursă vor participa şi 35 de agenţi economici – angajatori de inserţie pentru persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale. Aceştia oferă 127 de posturi, cele mai multe de muncitor necalificat (79), operator-confecţioner încălţăminte (11), vânzător (7), spălător vehicule (5) şi confecţioner-asamblor articole textile (5). (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.