Camera Deputaţilor nu i-a ridicat imunitatea lui Trăşculescu şi a ignorat cererea lui Băsescu de rediscutare a cazurilor Borbely şi Dobre

Plenul Camerei Deputaţilor a ignorat, luni, solicitarea preşedintelui Traian Băsescu de reluare a dezbaterii cu privire la solicitările Parchetului General şi DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale faţă de deputaţii Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre (foşti miniştri), în şedinţa în care va fi luată în discuţie ridicarea imunităţii deputatului PDL Alin Trăşculescu, toţi având dosare de corupţie. Nu numai că deputaţii au făcut scut în jurul celor doi cu dosare penale, dar nu i-au ridicat nici imunitatea lui Trăşculescu, pe motiv că au trecut cele 24 de ore cât l-a reţinut DNA, iar cererea este tardivă.

Comisia juridică a Camerei a decis că plenul nu trebuie decât să ia act de informarea că Trăşculescu a fost percheziţionat şi arestat. “Am constat că termenul de 24 de ore a expirat, că nu există o cerere de ridicare a imunităţii şi că preşedintele Camerei a fost informat. Comisia propune Biroului permanent şi plenului prezenta informare”, a spus, în plen, Florin Iordache, vicepreşedintele Comisiei Juridice.

Preşedintele de şedinţă, Viorel Hrebenciuc, a precizat, la rândul său, că plenul Camerei Deputaţilor a luat act de informare. Au fost prezenţi 167 de deputaţi şi absenţi 137.

În documentul semnat de Mona Pivniceru, ministrul Justiţiei, se arată că informează Camera Deputaţilor în legătură cu faptul că “în cadrul anchetei derulate în dosarul 336/p/2012 al parchetului de pe lângă ICCJ, DNA – Secţia de combatere a corupţiei, privind o infracţiune flagrantă de trafic de influenţă, prev. De art. 251 alin (1) din Codul penal rap, la art 6 din legea nr. 78/2000, comisă de către deputatul Trăşculescu Alin Silviu din cadrul Camerei Deputaţilor – Parlamentul României, procurorii au procedat la percheziţionarea domnului deputat (corporală şi a autoturismului) în data de 10.11.2012 între orele 21,08 şi 22,25, iar ulterior, la reţinerea acestuia pentru 24 de ore, în data de 11.11.2012 începând cu ora 05.40”.

Potrivit informării, din actele comunicate de procurori rezultă, între altele, că “în dosarul respectiv prin rezoluţia din 09.11.2012 ora 08:00, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de deputatul Trăşculescu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de spălare de bani. De asemenea, a fost începută urmărirea penală şi faţă de Calotă Marian Valeriu pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, precum şi sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată”.

Pentru formularea acestor învinuiri, în privinţa lui Trăşculescu s-a reţinut că “în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, în calitate de deputat şi de preşedinte al organizaţiei judeţene PDL Vrancea, ar fi pretins de la martorul denunţător Vintilescu Mircea Alexandru, cu complicitatea lui Calotă Marian Valeriu, iniţial suma de 50.000 euro, care ulterior ar fi fost majorată la 150.000 euro, din care ar fi primit în patru tranşe suma totală la 364.000 lei”, se mai arată în informarea ministrului Justiţiei.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.