Cat ne costa RCA cu bonus sau… malus

Normele care reglementeaza aplicarea sistemului bonus-malus pentru politele de raspundere auto (RCA) au fost publicate in Monitorul Oficial in data de 27 noiembrie. Actul normativ prevede, de asemenea, majorarea limitelor pana la care societatile de asigurare trebuie sa acorde despagubirile.

2010 marcheaza noutati in domeniul asigurarilor auto, prin demararea procedurii electronice de emitere a politelor RCA, dar si prin corelarea primelor de asigurare cu comportamentul soferilor. Altfel spus, sistemul bonus-malus va stabili cat plateste fiecare, in functie de numarul incidentelor de circulatie de care se face soferul in cauza vinovat. Concret, exista o categorie de baza B0 (atribuita unui asigurat nou, fara istoric), careia i se adauga 14 clase de bonus si 8 clase de malus. Reducerea sau majorarea stabilita conform sistemului bonus-malus se aplica tarifelor practicate de societatea de asigurare, iar perioada de referinta este anul calendaristic anterior datei de emitere a politei.

50 sau 200%?

Pentru aplicarea unui malus, sunt luate in calcul evenimentele pentru care a fost platita cel putin o dauna in perioada de referinta, indiferent cine a condus vehiculul in momentul producerii accidentului. Daca, insa, la momentul producerii accidentului, vehiculul era insusit si folosit fara acordul proprietarului si acest lucru a fost sesizat in scris politiei, coeficientul de bonus-malus al asiguratului nu este influentat. Atunci cand, in perioada de referinta, nu au fost inregistrate daune platite, asiguratii beneficiaza de un bonus, respectiv de o reducere a primei de asigurare cu o clasa, in cazul in care polita se incheie pentru o perioada de 6 luni si cu doua clase la un an. Pe de alta parte, daca in perioada de referinta au fost inregistrate daune platite, asiguratii sunt penalizati prin aplicarea unui malus, ceea ce duce la majorarea primei de asigurare. Pentru o perioada de referinta se aplica o malusare, cel mult. Practic, pentru conduita buna se poate ajunge la o reducere la jumatate a primei de asigurare intr-o perioada de 5 ani, in timp ce accidentele pot genera dublarea costului de asigurare.

Mai multe masini, mai multe evidente

Conform normelor emise de CSA, in situatia in care un asigurat detine mai multe masini, sistemul bonus-malus se aplica distinct pentru fiecare vehicul in parte. Iar in cazul instrainarii sau radierii vehicului asigurat, stabilirea noii clase de bonus-malus pentru un vehicul nou dobandit se face de la clasa de bonus-malus pe care asiguratul a avut-o anterior.

Cresc limitele de despagubire

Normele publicate recent in Monitorul Oficial stabilesc ca, pentru pagubele materiale aferente accidentelor produse in 2010, limita de despagubire a RCA este de 500.000 de euro, fata de 300.000 de euro in 2009, in timp ce pentru vatamari corporale si decese se poate ajunge pana la 2,5 milioane euro fata de 1,5 milioane euro in 2009. În 2011, limitele maxime ale despagubirilor vor urca la 750.000 si, respectiv, 3,5 milioane euro.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.